Connect with us

Societate

Ministrul Finanţelor: Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie, iar legea pensiilor va intra în dezbaterea Parlamentului în luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovic

Îi.ntrebat, joi seară, la Antena 3, dacă va intra în vigoare de la 1 iulie majorarea pensiilor cu 10%, Teorodovici a susţinut că se va realiza tot ce s-a prevăzut pentru acest an, impactul bugetar al măsurilor anunţate regăsindu-se în bugetul pe 2018.

“Absolut, se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie. Pentru fiecare măsură pe care am avut-o pentru acest an impactul bugetar a fost prevăzut în buget. Tot ce s-a promis pentru acest an se va face”, a susţinut Teodorovici.

Legat de legea pensiilor, scriu jurnaliștii de la news.ro, Teodorovici a spus că în septembrie aceasta va intra în dezbaterea Parlamentului.

“Impactul nu va fi unul mic, dar ce conteaza e că am promis în campania electorală (…) În septembrie, proiectul de lege a pensiilor intră în discuţie în Parlament şi ar trebui ca de la 1 ianuarie 2019 să intre în vigoare”, a declarat ministrul Finanţelor.

Comments

comments

Societate

Vezi când sunt programate simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Simularea Evaluării Naţionale se va desfăşura în perioada 11 – 13 martie, în acest an urmând să participe şi elevii de clasa a VII-a, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, simularea probelor scrise ale Bacalaureatului Naţional este programată în perioada 18 – 21 martie.

La simularea Evaluării Naţionale vor participa, alături de elevii de clasa a VIII-a, şi cei din a VII-a, iar la simularea Bacalaureatului şi elevii clasei a XI-a, alături de cei din a XII-a. 

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Taxa deșeuri inerte se achită la SPIT

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează persoanele fizice și operatorii economici care produc/transportă deșeuri inerte cu ocazia efectuării lucrărilor de construire/desființare că valoarea taxei deșeuri inerte este în cuantum de 3 lei/tonă sau fracție de tonă.

Taxa deșeuri inerte poate fi achitată poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele instituției sau la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța – Poarta 9, deschis de luni până vineri, în intervalul orar 0800-1600 ori prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631.

În vederea eliberării “Autorizației deșeuri inerte”, solicitantul va prezenta la ghișeele SPIT sau la punctul de lucru din incinta Portului Constanța – Poarta 9, următoarele documente:

– copia cărții de identitate/certificatului de înmatriculare a societății;

– copia certificatului de înmatriculare/cărții de identitate a autovehiculului pentru care se urmărește obținerea autorizației;

– documentul de plată;

– fișa de cântărire a mașinii/fișă cântar, buletinul de verificare metrologică valabil, avizul de însoțire a mărfii, după caz.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Un cadru didactic din Spania va preda la colegiul ”Constantin Brătescu” din Constanța

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Ieri, 18.01.2019,  la Colegiul Național Pedagogic ”Constatin Brătescu” a ajuns în vizită ataşatul pentru învăţământ şi cultură al Ambasadei Spaniei la Bucureşti, Pablo Diez Astruga.

În prezenţa reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, el a expus conducerii Colegiului şi profesorilor de la departamentul de limbi romanice din cadrul instituţiei noastre, modalitatea prin care Ambasada Spaniei în România va implementa acest program la Constanţa.

Astfel, începând cu anul şcolar 2019-2020, timp de 4 ani, în Colegiu, elevii  instituţiei care studiază limba spaniolă vor beneficia de un cadru didactic specializat, din Spania, pentru învăţarea acestei limbi.

De programul de predare a limbii spaniole în regim bilingv vor beneficia elevii din clasa a IX-a, de la filiera vocaţională – specializarea învăţător-educator (cf. planului cadru, din cele două clase din cadrul filierei vocaţionale – 1 clasă – specializarea învăţător -educator – 14 locuri – biligv limba engleză şi 14 locuri – bilingv limba spaniolă, cealaltă clasă – 14 locuri – specializarea învăţător- educator – bilignv limba engleză şi 14 locuri ­- specializarea educator – puericultor – bilignv limba engleză).

Parcurgerea programului bilingv – limba spaniolă va avea ca finalitate susţinerea de către elevii care au urmat acest program, a bacalaureatului specific, conform Acordului dintre Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Regatul Sapniei cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea secţiilor bilingve româno-spaniole în liceele din România şi la organizarea examenului de Bacalaureat la aceste licee.

 De asemenea, elevii vor putea susţine examenle de atestat specific, asemenea elevilor Colegiului care studiază limba engleză în regim bilingv – atestatul de predare a limbii spaniole la ciclul preprimar şi primar şi cel specific claselor cu program bilingv.

Propunerea Ministerului Educaţiei de a implementa programul bilingv de predare al limbii spaniole în Colegiul nostru este binevenită în contextul în care elevii Colegiului beneficiază de program de predare a limbii engleze în regim intensiv la ciclul gimnazial şi bilingv – la ciclul liceal, de peste 15 ani, având, la alegere, a doua limbă de studiu – franceza, germana sau spaniola.

”De asemenea, instituţia noastră a derulat 4 proiecte foarte importante cu instituţii de învăţământ din Spania – din Salamanca (2009-2011), Granada (2013-2015) Igualada (2016-2018) şi Madrid (2016-2018), existând, în acest context, oportunitatea reală de noi parteneriate cu instituţii similare din Spania.”, a precizat directorul colegiului ”Constantin Brătescu”, prof.dr. Anamaria Ciobotaru.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: