Conecteaza-te cu noi

Justitie

Ministrul Justiţiei: Declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA

Published

on

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat joi că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA El a a declarat după prezentarea raportului privind activitatea managerială de la DNA, că DNA trebuie să continue să funcţioneze legal, nu se identifică cu cel care o conduce. Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an. El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consitutional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia.

“Declanșez procedura de revocare din funcție a procurorului șef DNA. DNA trebuie să continue să funcționeze legal, nu se identfică cu cel care o conduce”, a declarat ministrul Justiției Tudorel Toader la finalul unei declarații de presă care a ținut mai mult de o oră și jumătate.

“Am reţinut comportamentul excesiv de autoritar. În realizarea angajamentului, am solicitat in iulie 2017 realizarea unui control la DNA de catre Inspecţia Judiciară. În cuprinsul raportului de control se consemnează .o serie de dificultăţi întâmpinate de inspectori, inclusiv abateri disciplinare pentru împiedicarea verificărilor de către procurorul şef al DNA” a mai spus Toader citat de news.ro.

El a mai acuzat-o pe Kovesi de immplicare în anchetele altor procurori şi de comportament excesiv de autoritar.

Advertisement

“Trecerea timpului nu a dus la o îndreptare a acestui tip de comportament, ci la o acutizare a problemei, asa cum relevă ieşirile în spaţiul public”, a consemnat ministrul.

Întregul raport al ministrului Justiției poate fi studiat din această seară pe pagina de internet a Ministerului Justiției, a informat ministrul Tudorel Toader.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions