Conecteaza-te cu noi

Politica

Mircea Banias, demis de la șefia ALDE Constanța printr-un e-mail. Susține că nu îi înțelege acțiunile lui Tăriceanu!

Published

on

După discuții contradictorii și declarații prin care deputatul Mircea Banias își exprima nemulțumirea vizavi de modul în care conducerea de la București a decis să organizeze Congresul, a venit și replica noii conduceri centrale: eliminarea lui Banias!

Decizia ar fi fost luată la București și comunicată lui Banias prin e-mail. Contactat telefonic, Banias nu știe cu ce le-a greșit colegilor de la centru, în special noului președinte Călin Popescu Tăriceanu, însă banuiala sa face trimitere la semnătura pe care constănțeanul și-a pus-o pe contestarea Congresului din 21-22 aprilie. “Mă surprinde că domnul Tăriceanu nu m-a sunat să-mi comunice aspectul demiterii și a ales varianta e-mail. Nu știu să fi greșit cu ceva, însă bănuiala mea se referă la contestația aceea pe care și eu am semnat-o, document care a făcut referire la desfășurarea congresului partidului. Oricum, eu susțin că, în afara de mine și domnul Vrabie (Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia, președinte executiv al ALDE Constanța – n.r.), nimeni nu a mai adus atâtea voturi pentru partid, la Constanța. Mi-au transmis că am termen o săptămână să îmi retrag semnătura, dar ceea ce ei nu au luat în calcul este faptul că, prin această decizie ar rămâne fără 20% dintre parlamentari. De aceea, nu îl înțeleg pe domnul Tăriceanu”, a declarat Mircea Banias pentru “Ordinea.ro”.

Întrebat dacă cineva de la Constanța îi dorește scaunul de președinte al Organizației ALDE și ar încerca jocuri de culise, Banias a răspuns: “Nu, nu cred că cineva de la Constanța ar vrea asta.”

În locul lui Banias, la șefia ALDE Constanța a fost numit interimar Andrei Gerea, fost ministru al Energiei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions