Conecteaza-te cu noi

Politica

Mircea Dobre (ProRomânia): “Îi cer incompetentului Trif demisia din funcția de ministru al Turismului”

Published

on

După ce a declarat că România riscă sancțiuni grave pentru neîndeplinirea directivelor europene în ceea ce privește programele din domeniul turismului, Mircea Titus Dobre, fostul ministru al Turismului din guvernele Grindeanu și Tudose lansează acuzații și atacuri deosebit de grave la adresa actualului ministru de la Turism.

Dobre îi cere demisia “incompetentului Bogdan Trif” pentru “încălcarea legii și nerespectarea Programului de guvernare”.

Astăzi, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, fostul ministru se dezlănțuie. Iată mesajul complet adresat ministrului Trif:

“La plecarea mea de la conducerea Ministerului Turismului mi-am prezentat bilanțul activității, care poate fi oricând verificat.
Astăzi, la cinci luni de la înlocuirea mea, toate realizările unui an de muncă au fost distruse, iar #ministrulzero #BogdanTrif se poate lăuda cu următoarele cifre:
5 luni, 56 de posturi publice inutile, înființate pentru clientelă, 1 subsecretar de stat, 1 articol din Constituție încălcat, 2 articole din Regulamentul Camerei Deputaților încălcate , 3 legi blocate!

Advertisement

Îi cer incompetentului #BogdanTrif demisia din funcția de ministru al Turismului, pentru încălcarea legii și nerespectarea Programului de Guvernare, prin următoarele acțiuni care au distrus toate șansele de a reforma în folosul industriei legislația:

A blocat proiectul de Hotărâre de Guvern privind înființarea Fondului de Garantare a Pachetului de servicii turistice, cu toate că exista Legea 277/2017;

A blocat Legea Turismului, nefiind în stare, în cinci luni, să obțină avizele pentru a prezenta proiectul de lege în Guvern;

A blocat, timp de cinci luni, Ordonanța 15/2017 privind înființarea OMD-urilor și a birourilor de promovare externă, cerând retrimiterea acestei ordonanțe la Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, fără nicio justificare și, astfel, prin încălcarea legii (nerespectarea art.70 din Regulamentul Camerei Deputaților).

Îi cer demisia deoarece a încălcat art. 111, alin. 2 din Constituția României și art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, prin refuzul de a se prezenta la sedința Comisiei pentru Industrii și Servicii din luna mai, la solicitarea președintelui acesteia.

Advertisement

Îi cer demisia pentru proiectul de reorganizare a Ministerului Turismului – ce poate fi consultat de oricine accesează site-ul instituției (http://turism.gov.ro/…/ANEXA-1-ORGANIGRAMA-LA-HG-24_2017-LA…)
prin înființarea a peste 56 de posturi publice nejustificate în organigrama Ministerului, plus un subsecretar de stat, în condițiile în care, #BogdanTrif ,timp de cinci luni, nu a făcut nimic în afară de a bloca Programul de Guvernare.
La rectificarea bugetară din vară va trebui sa ceară bani Ministerului Finanțelor Publice pentru toate posturile publice nou înființate.

Aici găsiți actuala organigramă a Ministerului Turismului http://turism.gov.ro/…/wp-c…/uploads/2017/09/Organigrama.pdf .

Ministerul Turismului Guvernul României #turism #trif #ministrulturismului#mirceadobre #ministrulzero.”

 

Precizăm că, până luna trecută, cei doi au fost colegi în Partidul Social Democrat. Prezent la Constanța, fostul premier Victor Ponta a anunțat că Mircea Dobre, fostul ministru constănțean al Turismului i se alătură în proiectul ProRomânia.

Advertisement

Mircea Dobre coordonează acum, împreună cu deputatul Mircea Banias, activitatea ProRomânia Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions