Conecteaza-te cu noi

Politica

Mitingul diasporei: Zeci de mii de români sunt aşteptaţi vineri în Piaţa Victoriei din București

Published

on

Zeci de mii de români din ţară şi din străinătate s-au mobilizat pentru a participa la mitingul de vineri, 10 august, din Piaţa Victoriei din Capitală. Ei cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul de guvernare al social-democraţilor şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă şi de faptul că liderul PSD Liviu Dragnea se află la conducerea Camerei Deputaţilor în pofida faptului că a fost condamnat la închisoare.

Primele maşini cu protestatari au sosit în Piaţa Victoriei de noaptea trecută. Poliţia Capitalei a anunţat vineri dimineaţă că a cerut IGPR efectuarea unui control pirotehnic preventiv al maşinilor parcate în zona Piaţa Victoriei de către participanţii la mitingului diasporei, programat pentru ora 17.00. Și la Constanța se pregătește mitingul. Astfel, de la ora 19.00 cei care împărtășesc nemulțumirile românilor din diaspora, sunt așteptați în fața Instituției Prefectului.

„Românii din diaspora protestează pe 10 August la Bucureşti. Chemăm alături de noi pe fraţii noştri din ţară care demonstrează fără oprire împotriva corupţiei de mai bine de un an. Suntem împreună! CONTINUĂM LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI! Nu renunţăm la democraţie! Apărăm statul de drept! Nu vom lăsa să câştige nedreptatea, hoţia şi incompetenţa!”, este unul dintre zecile de mesaje care circulă de câteva săptămâni pe Facebook.

Manifestaţia anti-guvernamentală a fost anunţată pe Facebook de mai bine de o lună, fiind create mai multe pagini de eveniment pe care au fost postate fotografii cu cei care au plecat deja spre Capitală, cu tricouri cu mesaje precum „Nu mai vrem penali” şi „Diaspora vine acasă”, cu afişe, pancarte, steaguri şi chiar stickere lipite pe maşini şi motociclete cu logo-ul mitingului.

În afara celor deja ajunși în capitală, coloane de maşini şi motociclete sunt aşteptate să intre în Bucureşti, iar în mai multe oraşe din ţară vor fi organizate manifestaţii de solidaritate cu cei din Capitală.

Advertisement

„Civilizaţi, îmbrăcaţi în negru, dar hotărâţi, toţi motocicliştii, iubitorii de libertate şi dreptate care vor şi înţeleg importanţa zilei de vineri, din Ploieşti sau din toată Prahova să mergem la protest vineri la Guvern. Întâlnirea lângă benzinaria Petrom de vis a vis de Hipodrom la ora 17.00. Aşteptăm o jumătate de oră şi plecăm”, este anunţul postat de motocicliştii din Ploieşti, care vor să se mobilizeze pentru a intra în grup mare în Capitală, conform news.ro.

În Budapesta s-au reunit românii din Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria şi Ţările Nordice, pornind apoi joi spre Sibiu, unde s-au întâlnit cu coloana de maşini care a plecat tot joi din Timişoara, potrivit postărilor de pe paginile evenimentelor create pe Facebook. Astfel, vineri vor intra în Bucureşti coloanele de maşini venite din Europa, dar şi cele care au plecat de dimineaţă din Timişoara, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Baia Mare, Iaşi, Constanţa, Craiova şi Târgu Jiu.

De asemenea, în mai multe oraşe din ţară vor avea avea loc acţiuni de protest, în semn de solidaritate cu românii care vor protesta la Bucureşti. Astfel, oamenii vor ieşi în stradă şi în Timişoara (Piaţa Operei), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Cluj (Piaţa Unirii) şi Galaţi (prefectură), în timp ce alţii din Arad, Cluj, Alba Iulia şi Braşov vor pleca şi ei vineri spre Capitală.

Românii din diaspora care nu au reuşit să ajungă la mitingul anti-guvernamental vor protesta în Londra, Amsterdam, Spania, Italia şi Elveţia, în faţa ambasadelor sau în pieţe.

Forțe de ordine din mai multe județe vor asigura liniștea protestului din București

Jandarmeria Română a spus joi că au fost lansate în spaţiul public mesaje şi ameninţări cu moartea la adresa jandarmilor care vor asigura ordinea la protestul diasporei de vineri, din Piaţa Victoriei, şi că nu va tolera astfel de atitudini şi manifestări violente, iar jandarmii nu vor sta impasibili. “Nu suntem trupe pretoriene în serviciul nimănui, tocmai de aceea noi suntem în sprijinul cetăţeanului şi furnizăm un serviciu public”, au afirmat reprezentanţii instituţiei.

Advertisement

Reprezentanţii Jandarmeriei nu au indicat un număr al forţelor de ordine care vor fi prezente în Piaţa Victoriei, însă au explicat că dispozitivul va fi dimensionat în mod gradual, în funcţie de numărul de participanţi. De asemenea, au mai spus ei,  vor veni în Bucureşti, în spriinul jandarmilor din Capitală, pentru asigurarea ordinii la protest, forţe de ordine din mai multe judeţe.

Instituţia a făcut şi o serie de recomandări pentru cei care vor participa la miting: să aibă un comportament civilizat, să respecte legea şi indicaţiile poliţiştilor şi jandarmilor, să evite conflictele de orice natură, să anunţe jandarmii dacă observă persoane care au un comportament antisocial ce ar putea pune în pericol siguranţa oamenilor, să nu aibă la ei bagaje voluminoase, să îşi supravegheze copiii şi să se delimiteze de grupurile al căror scop este de a provoca o intervenţie a forţelor de ordine.

Primăria Capitalei: Mitingul nu are organizator

Preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, a anunţat în cursul acestei săptămâni că nu îşi mai asumă organizarea mitingului, întrucât nu a primit niciun act oficial de la Primăria Capitalei. El a spus că oamenii au dreptul să protesteze în continuare şi că va fi şi el, la rândul său, prezent la miting, însă nu în calitate de organizator.

Pe de altă parte, Primăria Capitalei a susţinut că Federaţia ignoră faptul că protestul din 10 august al românilor din diaspora a fost autorizat, şi că preşedintele acestea vrea doar să inducă ideea că au primit doar o negaţie la solicitarea de a organiza acest eveniment, în condiţiile în care el a fost autorizat după întâlnirea pe care primarul Gabriela Firea a avut-o cu autorităţile competente.

Advertisement

Miercuri seară, Primăria Capitalei a transmis că manifestaţia anunţată pentru vineri, în Piaţa Victoriei, nu are organizatori, pentru că niciunul dintre cei care au anunţat autorităţile că organizează protestul nu a vrut să semneze protocolul cu municipalitatea. Primăria susţine că posibilitatea de a formula doar notificări către autorităţile publice despre organizarea unor eveniment nu este prevăzută de lege.

Și Poliția face controale

Poliția Capitalei anunță că a cerut IGPR efectuarea unui control pirotehnic preventiv al mașinilor parcate în Piața Victoriei de cei care vor participa la mitingului diasporei.

“In aceasta dimineata, la solicitarea Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Inspectoratul General al Politiei Romane prin  Biroul Pirotehnic ne oferă sprijin pentru efectuarea unui control pirotehnic preventiv . Verificarea vizeaza autoturismele parcate in zona Piata Victoriei si are drept scop asigurarea protectiei cetatenilor ce se vor afla in aceasta zona, precum si a celor care o vor  tranzita”, transmite Poliția Capitalei.

sursa foto: news.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions