Conecteaza-te cu noi

Politica

Un nou scandal la Mangalia! ”10% din cetățeni sunt musulmani! Sunt tratați ca cerșetorii”!

Published

on

Pe data de 26 august, musulmanii din Mangalia – și nu doar ei, ci întreaga comunitate locală – sărbătoresc Ziua Geamiei Esmahan Sultan – monument istoric. De fapt, se împlinesc 10 ani de la reabilitarea acesteia. Și, să nu vă imaginați că statul român sau primăria municipiului Mangalia au cheltuit vreun ban pentru reabilitare. Nu, aceasta a fost realizată din fonduri private: în 2008, un afacerist turc a cheltuit peste un million de dolari în acest sens.

Pentru cei care nu știu, reamintim că Geamia din Mangalia este cea mai veche din România, este foarte frumoasă și bine întreținută de către Cultul Musulman din Mangalia, fără sprijin din partea Primăriei sau a Consiliului Local. De asemenea, este CEL MAI VIZITAT obiectiv turistic din Mangalia.

În mod normal, această aniversare a 10 ani de la reabilitare  ar trebui organizată și cu fonduri din partea primăriei Mangalia și de ceva vreme se tot discută despre acest lucru în consiliul local.

S-a discutat și ieri, în ședința consiliului. Unde a ieșit zarvă mare. Așa cum era de la sine înțeles, pe data de 26 august va avea loc o festivitate la geamie cu oficialitățile și un spectacol pe platoul din fața Casei de Cultură. S-au purtat discuții cu  Ansamblul Cameral de Muzică Veche ”Anton Pann”, pe versiunea Cantemir Melo, care și-a confirmat participarea. Potrivit surselor noastre, mai rămâne să confirme și soprana Mehmet Elmas. Evident, toate pregătirile pentru aniversare costă. Și nu puțin….

Advertisement

În ședința de ieri nu s-a stabilit nimic concret, din păcate. Au fost, în schimb, multe discuții. În mare, consilierul Menabit Ozghiun a avut aceeși poziție ca și ceea ce a scris ulterior pe pagina sa de facebook. Citiți și formați-vă o opinie clară!

”10% din cetățenii Mangaliei sunt musulmani. Care contribuie la bugetul local ca oricare dintre cetățeni.
Reabilitarea bisericilor, ”Lumină de la malul Mării Negre”, pachetele cadou pentru copii de Paște și Crăciun cu alocare de 50.000 euro (pentru care m-am luptat), Orășelul Copiilor de Crăciun (proiect inițiat de mine, cu alocare de aproape 90.000 euro), întreținerea cimitirelor municipale creștine, turismul ecumenic cu alocare de 65.000 euro, toate se finanțează din Bugetul Local, constituit ȘI DIN CONTRIBUȚIILE CETĂȚENILOR MUSULMANI.

În schimb, sunt tratați ca cerșetorii, sunt umiliți, plimbați de la un funcționar la altul, apoi izgoniti. Iar dacă 1 dată la 10 ani primesc o finanțare mică pentru o necesitate urgentă, si asta după multe insistențe, li se pretinde recunoștință veșnică și servitute politică.
Legea prevede că autoritatea publică locală trebuie să sprijine cultele și minoritățile etnice.

De când sunt consilier local nu s-a alocat niciun buget pentru proiectele comunității musulmane. Evenimentul aniversar de 10 ani de la reabilitarea geamiei (în 2008 un afacerist turc a finanțat reabilitarea arheologică cu 1.100.000 dolari, iar noi nu am fost în stare de o plachetă!) a avut prima alocare bugetară în acest mandat și primăria a făcut-o inutilă.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions