Conecteaza-te cu noi

Actual

Moarte suspectă într-un apartament din Năvodari

Published

on

Astăzi, în jurul orei 1.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie, de 36 de ani, din orașul Năvodari nu a mai putut fi contactată de câteva zile.

La locul sesizării s-au deplasat polițiștii, dar și pompierii, care au deblocat ușa apartamentului femeii.

În interiorul locuinței, aceasta a fost găsită decedată.

La fața locului s-au deplasat și polițiști de investigații criminale, dar și criminaliști.

Advertisement

Surse demne de încredere au precizat că pe trupul neînsuflețit al femeii erau unele vânătăi dar nu este exclus să și le fi provocat singură. Ușa apartamentului era încuiată prin interior și se știe faptul că în ultimele luni tânăra era în depresie după ce se despărțise de iubitul său.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions