Conecteaza-te cu noi

Actual

Tragedie în județul Ialomița. Soț și soție, accidentați mortal pe trecerea de pietoni

Published

on

Un bărbat  de 59 de ani și o femeie de  54 de ani și-au pierdut viața după ce au fost loviți în plin de o mașină condusă de o șoferiță de 32 de ani, pe DN2A,  în localitatea Giurgeni.

Potrivit ziarului Realitatea de Ialomița, salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă,  o ambulanță SMURD și două echipaje SAJ .

Din primele cercetări a reieșit faptul că în timp ce o femeie de 32 de ani, din județul Brăila conducea un autoturism pe raza comunei Giurgeni a acroșat doi pietoni,  aflați în traversarea părții carosabile pe marcajul pietonal.

”La fața locului au fost găsite  două victime: o persoană de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 54 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața la sosirea forțelor de intervenție, fiind declarat decesul și o persoană de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 59 de ani, care a fost găsită în stop cardio-respirator și deși au fost începute imediat manevrele de resuscitare, din nefericire nu a răspuns fiind declarat și în cazul acesteia decesul.”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Advertisement

Surse neoficiale au precizat că cele două persoane lovite mortal erau soț și soție.

Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Traficul rutier a fost blocat în zonă, pe ambele sensuri de mers.

Sursa: Realitatea de Ialomița

Advertisement

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions