Conecteaza-te cu noi

Politica

Moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei, dezbătută astăzi

Published

on

virgil-popescu

Deputații dezbat, astăzi, începând cu ora 16.00, moțiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Virgil Popescu, intitulată: ”România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu”. Votul pe moțiune va fi dat însă mâine în plenul Camerei Deputaţilor.

„Virgil Popescu a ignorat măsurile propuse de USR: scăderea TVA la energie și eliminarea mai multor taxe din factură, vouchere pentru consumatorii vulnerabili și credite fiscale pentru mediul de afaceri. Sunt măsuri aplicate în alte state europene.

În schimb, a venit cu schema plafonării și compensării, măsură adoptată și pentru care și-au dat seama că nu au bani. Aveau șansa să o repare, dar au perseverat în prostie cu un nou OUG care pune noi taxe. Rezultatul: mii de firme riscă să dea faliment. Sărăcie, neliniște și suferință. Asta e tot ce livrează PSD și PNL.

PSD și PNL ar trebui să voteze moțiunea simplă inițiată de USR împotriva lui Virgil Popescu, ministrul Energiei. El trebuie să plece.“, spun cei de la USR.

Advertisement

Mingea este în curtea celor de la PSD, cu a căror voturi Virgil Popescu ar putea fi demis. Amintim că, în ultimele zile, PSD l-a criticat dur pe ministrul Energiei, mai ales după privatizarea Termocentralei Mintia. Într-o postare pe Facebook, senatorul Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a susținut că termocentrala a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro, după ce au fost investite în retehnologizare cel puțin 150 de milioane de euro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions