Conecteaza-te cu noi

Actual

Motociclistul rănit în accidentul în care a fost implicată Monica Macovei, transferat la un spital din Capitală

Published

on

Motociclistul rănit în accidentul în care a fost implicată Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost transferat astăzi de la spitalul județean Constanța la spitalul Floreasca din Capitală.

Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, este din București și a fost transferat conștient și cooperant cu elicopterul SMURD. Precizăm că victima acestui accident este pensionar al Ministerului Afacerilor Interne.

Reamintim că accidentul s-a produs în data de 8 octombrie, în jurul orei 13.05 la ieșirea din Mangalia către localitatea 2 Mai.

Imediat după impact, motocicleta a luat foc, iar motociclistul a fost transportat la spital cu politraumatisme.

Advertisement

Potrivit dr. Tatarici, medic al SAJ Constanța, pacientul a fost găsit conștient, cu fractură deschisă membru inferior, fractură deschisă membru superior și traumatism toracic. După acordarea primului ajutor, bărbatul a fost preluat de către elicopterul SMURD și transportat la spitalul județean. Aici a fost supus unei intervenții chirurgicale.

În seara producerii acestui accident, Monica Macovei a postat pe pagina sa de facebook următoarele rânduri:

”Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin în aripa stângă a mașinii, moment în care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui.”

Precizăm că în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Foto: Ziua de Constanța

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions