Șeful BNR: „Nu ne permitem reducerea TVA-ului și nici indexarea pensiilor”
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a transmis marți un mesaj ferm privind direcția economică a țării, afirmând că România nu are nevoie de noi taxe, însă trebuie să continue măsurile de corecție fiscală și să evite reducerile de impozite sau noi stimulente populiste.
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației, într-un moment în care scena politică discută despre posibile reduceri de TVA, indexări de pensii și schimbări fiscale odată cu instalarea noului Guvern.
„Nu, noi taxe nu cred că avem nevoie de mai multe taxe”, a spus Mugur Isărescu, citat de stiripesurse.ro.
Guvernatorul BNR a explicat că soluția nu este introducerea unor noi poveri fiscale, ci continuarea măsurilor deja începute.
„Continuarea a ceea ce este în prezent, în domeniul fiscal. Și nu este chiar bine pentru Banca Centrală, dar pot să spun asta și datorită poziției pe care am avut-o de fost premier. Și atunci s-a făcut o ajustare. Deci noi taxe, nu”, a afirmat Isărescu potrivit aceleiași surse.
Isărescu respinge reducerea TVA și avertizează asupra credibilității României
Șeful BNR a transmis însă că România nu își permite nici reduceri de taxe sau relaxări fiscale.
„Continuarea nivelului actual, dar reduceri de impozite sub nicio formă, până când nu ne atingem obiectivele. Și asta, în primul rând, ar crea o mare problemă de credibilitate”, a declarat guvernatorul BNR.
Acesta a făcut referire directă la discuțiile privind reducerea TVA și eventualele măsuri populare vehiculate în spațiul public.
„Nu ne permitem reducerea TVA-ului și nici indexarea pensiilor. Sub nicio formă”, a spus Isărescu.
Guvernatorul a avertizat că investitorii și agențiile de rating urmăresc atent evoluțiile fiscale din România și că orice semnal de relaxare bugetară poate afecta finanțarea țării.
„Atâția ani am vorbit cu agențiile de rating, cu creditorii. În momentele actuale trebuie să fim foarte serioși în a înțelege că această corecție fiscală este o necesitate”, a afirmat el.
„Piețele ne vor penaliza”
Mugur Isărescu a avertizat că abandonarea măsurilor de ajustare fiscală ar putea genera reacții dure din partea piețelor financiare.
„Altfel piețele ne vor penaliza și vom fi nevoiți să strângem cureaua mult mai mult”, a spus șeful BNR.
Guvernatorul a precizat că măsurile adoptate până acum au fost dificile și „nu ușor de suportat”, însă acestea trebuie continuate pentru stabilizarea economiei. Întrebat concret ce ar trebui să facă viitorul Guvern, Isărescu a răspuns scurt:
„Să continue.”
El a explicat că această continuitate nu presupune neapărat taxe mai mari, ci menținerea disciplinei fiscale și controlul cheltuielilor.
„Să continui poate să însemne și să menții o anumită linie de austeritate în ceea ce privește creșterile viitoare de salarii”, a spus guvernatorul.
„Orice reformă fără suport social nu funcționează”
Mugur Isărescu a admis însă că măsurile de ajustare fiscală au costuri sociale și a avertizat că reformele nu pot fi făcute ignorând populația.
„Orice corecție, orice reformă fără suport social nu funcționează”, a declarat guvernatorul BNR.
Acesta și-a amintit inclusiv de primele negocieri cu Fondul Monetar Internațional, când experții internaționali insistau asupra introducerii unor măsuri de protecție socială.
„Vă trebuie un capitol special: protecție socială”, a relatat Isărescu despre discuțiile cu FMI.
Problema României: cheltuielile rigide consumă aproape toate veniturile statului
Șeful BNR a explicat că adevărata vulnerabilitate a României o reprezintă structura cheltuielilor publice.
„Aceste cheltuieli bugetare rigide, fixe, sunt aproape 100% din încasări”, a spus Isărescu, referindu-se la pensii, salarii bugetare și plata dobânzilor.
Potrivit guvernatorului, acestea sunt cheltuieli foarte greu de redus.
„Pensii, salariile bugetarilor, rata dobânzilor și a datoriei externe – aici nu ai cum să umbli la ele”, a afirmat el.
În aceste condiții, atunci când statul este obligat să reducă cheltuielile, primele sacrificate sunt investițiile.
„Știți ce se sacrifică prima dată? Investițiile, bineînțeles”, a declarat Isărescu.
El a explicat că este mult mai dificil să reduci cheltuieli legate de salarii sau pensii, care generează procese și obligații constituționale.
„Mai ușor e să tai cheltuieli de investiții. Că acolo se plâng, se plătesc penalizări, dar în sfârșit nu se mai face autostrada”, a spus guvernatorul BNR.
Isărescu respinge scenariile privind incapacitatea de plată a României
Guvernatorul BNR a respins și scenariile apărute în spațiul public privind un posibil risc de incapacitate de plată.
„Nu împărtășesc acest punct de vedere. Este catastrofic și nu ne face bine”, a spus Mugur Isărescu.
El a insistat că România dispune de rezerve valutare adecvate și că nu există un risc privind plata obligațiilor externe.
„Sub nicio formă nu suntem într-o asemenea situație să încetăm plățile”, a declarat șeful BNR care punctează și faptul că problema reală este deficitul bugetar intern și presiunea cheltuielilor publice.