Conecteaza-te cu noi

Actual

Mulți navigatori români au trecut prin mâinile piraților somalezi!

Published

on

Probabil foarte mulți cititori – care au sau nu legătură cu navigatorii români – știu că una dintre marile probleme ale celor care își duc viața pe mare a fost aceea de a naviga în Oceanul Indian, în dreptul costelor Somaliei. Era incredibil de riscant să pice în mâinile piraților solamezi. Iar românii, la fel ca mulți alți marinari, au avut neșansa de a ști ce înseamnă să fie prinși de pirați. Practic, activitatea piraților somalezi a început prin anul 1997. Potrivit reprezentantului ITF în România, Adrian Mihălcioiu, au fost de-a lungul timpului peste 30 de români care au picat în mâinile piraților somalezi. ”Aceste probleme au fost rezolvate prin plătirea unor despăgubiri. A fost însă un caz foarte grav, care s-a soldat cu focuri de armă. Un navigator roman a fost împușcat în stomac dar, din fericire, a fost salvat. Se întâmpla cu vreo 6-7 ani în urmă.”, ne-a spus Adrian Mihălcioiu. Tot el a completat că în ultimii ani situația s-a schimbat atât prin stabilirea unor noi rute de navigație, cât și prin aprobarea unor noi reglementări la bordul navelor. Adică s-a acceptat paza înarmată la bord, ceea ce a reprezentat un pas important pentru evitarea unor astfel de situații.

Intervenția NATO în Oceanul Indian s-a încheiat

Recent, NATO a încheiat misiunea de combatere a pirateriei din Oceanul Indian, după ce numărul atacurilor a scăzut simțitor. Potrivit ziarului ”The maritime executive”, toate navele si aeronavele au părăsit zona estică a Africii unde au patrulat începând cu anul 2009 ca parte a unui efort internațional în lupta contra piraților somalezi. NATO a declarat că “Ocean Shield”, precum și restul misiunilor de combatere a pirateriei au redus semnificativ atacurile, iar nici o navă nu a mai fost capturată în zona Somaliei din anul 2012. “Securitatea la nivel global s-a schimbat drastic în ultimii ani, iar forțele navale NATO s-au adaptat. NATO a sporit patrulele maritime în Marea Baltică și Marea Neagră.”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White. La începutul acestei luni, NATO și-a extins operațiunile în Marea Mediterană pentru a ajuta Uniunea Europeană în lupta sa contra traficului de refugiați din Africa de Nord. Detașamentul de aeronave daneze Challenger a finalizat mai mult de 200 de zboruri de patrulare de-a lungul coastei Somaliei cu ultima sa misiune încheiată pe 19 noiembrie. Sarcina principală a fost de a produce o imagine clară asupra modului de viață a somalezilor din tabere și orașe.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions