Connect with us

Exclusiv

Mușamalizarea cazului Sibioara. Apelul tardiv al fostului prefect Albu a făcut ravagii

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Vi-l mai amintiți pe fostul prefect Ioan Albu, personajul care s-a făcut de râs, anul trecut, de ziua Constanței, silabisind un mesaj plin de platitudini cu o voce de elev submediocru? Deși s-a evaporat din spațiul public, o neglijență a sa tocmai a făcut ravagii. Albu a uitat, în primăvara anului trecut, să depună un apel în termenul legal, la un proces cu o miză uriașă. Între timp, procesul respectiv s-a încheiat, acțiunea fiind respinsă definitiv. Din cauza neglijenței fostului prefect, Tribunalul Constanța nu a mai analizat dovezi ce atestă că cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea a fost retrocedată fraudulos.

4 milioane de euro

Ne-am referit mai sus la cariera de piatră de la Sibioara. Aceasta conține un tip de granit ideal pentru construcția de diguri marine. Exploatarea filonului extrem de valoros a început în anul 1965 și a continuat după revoluție. În 2005, părțile sociale ale companiei licențiate să exploateze cariera, pe numele ei SC Somaco Construct SRL Constanța, au fost cumpărate, cu patru milioane de euro, de o firmă a omului de afaceri Grigore Comănescu. În timp ce investitorul își vedea liniștit de treabă, două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti au deschis un proces împotriva Comisiei Locale Lumina de stabilire a dreptului de proprietate asupra pământului. Clientele lui Hașotti au cerut retrocedarea unui teren de 20 de hectare, care se suprapunea taman peste cariera de piatră. Cumpărătorul carierei nu a fost citat în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii.

Prestația unei judecătoare acuzată de șpagă

Bătrânele au susținut că terenul a aparținut bunicului lor, Nicolae Tudorancea. ”Autorul nostru a plătit taxe pentru teren până în 1951” afirmau ele. În realitate, Tudorancea era decedat din 1942, iar actele care arătau că a avut terenul în proprietate datau din perioada 1894 – 1938. Legea spunea că dovada dreptului se face cu acte ulterioare anului 1945. Cu toate acestea, o judecătoare controversată, pe numele ei Corina Eugenia Jianu, le-a recunoscut bătrânelor calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Peste ani, Jianu avea să fie dată afară din magistratură și trimisă în judecată sub acuzația că i-a vândut hotărâri de retrocedare, pe șpagă, fostului primar penal din Năvodari, Nicolae Matei. În procesul referitor la retrocedarea de la Sibioara, Jianu nu a autorizat totuși restituirea terenului pe amplasamentul carierei, motivând că acesta este afectat unei utilități publice. Într-adevăr, terenul era oprit de la retrocedare. Dar nu din cauza unei utilități publice, așa cum a motivat judecătoarea inculpată acum pentru șpagă, ci din cauza unei interdicții exprese cuprinse în articolul 4 din Legea 1/2000.

Hașotti, un mincinos ordinar

Cu gând să pună laba pe cariera de 4 milioane de euro, ”moștenitoarele” au declarat recurs. Calea de atac s-a judecat într-un singur termen, tot în 2008.  Avocatul lor, Ionel Hașotti, a mințit golănește în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat. De asemenea, a mințit că terenul nu este oprit de la retrocedare. Această minciună ordinară a fost dovedită… cu vorbe. În acest sens, Hașotti a precizat că în aceeași solă cadastrală s-au mai retrocedat și alte terenuri, astfel că nu se poate susține interdicția de retrocedare. În realitate, sola cuprindea terenuri miniere care nu s-au mai retrocedat, fiind oprite prin lege de la această procedură, dar și terenuri agricole, care au fost retrocedate legal. În loc să dispună o cercetare pentru a se lămuri aceste aspecte, magistrații de la Tribunalul Constanța au făcut deducții. Ei au analizat dacă terenul în litigiu aparține sau nu domeniului public, potrivit prevederilor Legii 213/1998.

Un argument construit pe o ipoteză falsă

Într-adevăr domeniul public este exceptat de la retrocedare. Dar nu este singurul în această situație. Ca dovadă, o altă lege în materie, respectiv Legea 10/2001, interzice și retrocedarea trenurilor de sub blocuri, fabrici și uzine, terenuri care nu au fost niciodată în domeniul public. Prin urmare, nu doar domeniul public era oprit de la retrocedare. În consecință, ipoteza era falsă. În realitate, articolul 4 din Legea 1/2000 interzice retrocedarea terenurilor ”pe care se desfășoară activități miniere de exploatare”, fără nicio referire la domeniul public. Or, din acest punct de vedere, instanța nu trebuia să verifice dacă terenul aparține domeniului public, potrivit Legii 213/1998, ci dacă există exploatarea minieră, exact în ipoteza prevăzută de art. 4 din Legea 1/2000. În acest caz, dovada era licența minieră.

O deducție infantilă

Pe de altă parte, chiar dacă s-a făcut într-o ipoteză falsă, verificarea apartenenței terenului la domeniul public s-a făcut printr-o deducție infantilă, în mod evident eronată pentru oricine a învățat manualul de logică de clasa a IX-a. Instanța a apreciat că terenul nu aparține domeniului public, deoarece nu a fost inventariat în domeniul public. Un fel de a spune, de exemplu, că cineva nu este întreg la minte, deoarece nu are o adeverință care să ateste că este întreg la minte. Legea 213/1998 obligă autoritățile publice să inventarieze bunurile statului. Vorbim de bunuri care sunt ale statului prin Constituție (apele, plajele, resursele naturale etc.) sau prin legi speciale. Dacă, de exemplu, un lac nu este inventariat, nu înseamnă că nu aparține statului. Înseamnă doar că autoritățile care aveau obligația să-l inventarieze nu și-au făcut treaba.

Acțiunea prefectului pentru anularea titlului de proprietate

Retrocedarea dispusă în 2008 s-a concretizat abia în 2016. Atunci clienții lui Ionel Hașotti au primit un titlu de proprietate pentru terenul la care nu aveau dreptul, pentru că nu l-au dovedit, și care nici nu se putea retroceda, fiind exceptat prin lege de la restituire. În același an, însă, prefectul județului Constanța a atacat titlul de proprietate în justiție. El a cerut constatarea nulității absolute a actului, motivat pe de o parte de încălcarea Legii 1/2000, iar pe de altă parte de faptul că reconstituirea s-a făcut în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite. Prefectul a susținut că beneficiarii nu aveau dreptul să primească terenul, pe de o parte pentru că nu au prezentat acte ulterioare anului 1945, iar pe de altă parte pentru că s-a realizat o dublă reconstituire a dreptului de proprietate, același teren fiind retrocedat și în proceduri mai vechi, din anii 90. În proces s-au mai alăturat Somaco Construct SRL, Comisia Județeană de Fond funciar, Comisia Locală Lumina și primarul din Lumina, cu toții cerând anularea titlului de proprietate.

Bomba de la Arhive

După promovarea acțiunii, prefectul a cerut Arhivelor Naționale să lămurească situația patrimonială a lui Nicolae Tudorancea. Cererea era mai mult decât firească, în contextul în care chiar ziarul nostru a publicat, în urma unei documentări proprii la Arhive, acte ce atestau că familia Tudorancea figura în tabelele cu cei mai săraci țărani din Sibioara întocmite după al doilea război mondial. În 1946, la reforma agrară, Maria Tudorancea, soția supraviețuitoare a lui Nicolae Tudorancea, a primit un hectar de pământ de la stat, pentru subzistență. De asemenea, alți doi urmași ai lui Nicolae Tudorancea au fost propuși la împroprietărire în cadrul reformei agrare, în rând cu țăranii foarte săraci din Sibioara. La cererea prefectului, Arhivele Naționale au trimis un act din 1941, așadar din timpul vieții lui Nicolae Tudorancea, care atestă că acesta deținea doar 10 hectare de teren agricol. Un al doilea act furnizat de Arhivele Naționale atesta că statul a naționalizat în 1953 doar 8 hectare lăsate în părăsire după decesul lui Nicolae Tudorancea.

Albu ajunge prefect. Juriștii se culcă pe-o ureche bleagă

În mod normal, procesul trebuia să evolueze spre anularea titlului de proprietate. De la un punct însă, mai exact de la numirea lui Albu în capul Prefecturii, instituția s-a culcat pe-o ureche bleagă. Juriștii Prefecturii nu s-au mai prezentat la termenele de judecată, limitându-se să trimită doar precizări contradictorii și lipsite de esență. La un moment dat, instituția a trimis o notă prin care renunța la aspectul privind încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Ulterior, Prefectura a revenit cu altă notă în care a precizat că nu renunță la acest articol. Această conduită nesigură, stârnită din nimic, nu a produs consecințe, dar a semănat suspiciune.  

Legea violată de magistrați, violată rămâne

Procesul s-a soluționat pe fond pe 5 martie 2018. Instanța de la Judecătorie a respins acțiunea, pe baza unor argumente vulnerabile și atacabile.

Din capul locului, judecătorul fondului a stabilit că nu mai poate examina încălcarea evidentă a articolului 4 din Legea 1/2000 și nici faptul la fel de evident că bătrânele reprezentate de Hașotti nu fac dovada dreptului cu acte ulterioare anului 1945. El a opinat că aceste aspecte au fost dezlegate în procesul din 2008 și nu mai pot fi puse în discuție, pentru că s-ar încălca chestiuni de principiu, în speță puterea de lucru judecat și securitatea raporturilor juridice. Principiul potrivit căruia actele care încalcă legea sunt lovite de nulitate a fost legat fedeleș. Dar chiar și în această logică, se putea afirma doar că lipsa actelor ulterioare anului 1945 a fost mușamalizată cu putere de lucru judecat de actuala inculpată Jianu. Nu însă și încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Am arătat mai sus că, în acest caz, legea a fost violată prin omisiune. Magistrații care au soluționat atunci cazul au analizat dacă terenul aparține domeniului public potrivit Legii 213/1998, și nu, așa cum era just, dacă este afectat activității de exploatare minieră, în ipoteza prevăzută de articolul 4 din Legea 1/2000. 

Ultimul front: dubla retrocedare

După ce s-a spălat pe mâini în chestiunile de mai sus, judecătorul fondului a trecut la ultimul aspect al problemei: dubla retrocedare. De altfel, la termenul la care s-a dezbătut cauza, avocatul comisiei Locale Lumina arătase rațiunea pentru care acest aspect nu putea fi acoperit de nicio putere de lucru judecat, fiind obligatorie examinarea sa. ”În istoricul acestui litigiu, pentru prima dată se pune în discuție dubla reconstituire a dreptului de proprietate” – a spus acesta.

60 de hectare, retrocedate în 3 localități

Ipoteza inițială reliefată de prefect era aceea că:

 ”Numitul Tudorancea Nicolae a decedat în data de 14 aprilie 1942 (…). Din evidențele matricolei (impozit agricol) rezultă că în perioada 1947-1948 moștenitorii lui Tudorancea Nicolae dețineau o suprafață de 25 de hectare din care 15 izlaz și 10 arabil, suprafață care nu era partajată ci deținută în indiviziune de către toți moștenitorii. La momentul în care a intervenit Decretul de expropriere 308/1953, autorul Tudorancea Nicolae nefiind în viață, nu a putut fi expropriat, iar moștenitorii acestuia au fost expropriați în nume propriu, dar și cu bunurile moștenite de la acesta”.

În acțiunea sa, prefectul susținea că moștenitorii lui Nicolae Tudorancea, incluzând aici și clienții lui Hașotti, ar fi retrocedat 50 de hectare de la stat, adică dublu. Situația a fost verificată de judecătorul fondului, care a pus cap la cap titlurile de proprietate. În realitate este vorba de o suprafață și mai mare, de 59,35 de hectare, retrocedată pe raza a trei localități: 8 hectare la Săcele, 10,15 hectare la Mihail Kogălniceanu și 41,20 de hectare la Sibioara (38 de hectare în natură și 3,20 hectare despăgubiri).

Un hectar de la reforma agrară de subzistență, rătăcit în moștenire

Judecătorul fondului a respins însă susținerile prefectului, pe baza mai multor analize, prea tehnice ca să le reproducem cu totul. Însă, cel puțin câteva aspecte erau, așa cum am arătat mai sus, vulnerabile și ca atare atacabile. Astfel, judecătorul a comparat terenurile înscrise în partida ”Moștenitori N. Tudorancea”, de 25 de hectare, cu cele înscrise pe numele moștenitorilor, în suprafață de 26 de hectare. Nu bat suprafețele, nu bat funcțiunile, a sugerat judecătorul respingând ideea că terenurile înscrise pe numele urmașilor lui Tudorancea sunt tocmai terenurile moștenite de la acesta. Era o diferență de un hectar, așa cum am arătat. Ei bine, instanța nu a ținut cont de faptul că soția lui Nicolae Tudorancea, Maria, luată în calcul în acest bilanț teritorial, primise singura ei proprietate, de un hectar, de la stat, în 1946, la reforma agrară. Actul de împroprietărire era la dosar. Or acest teren de un hectar provenit din reforma agrară nu trebuia amestecat în bilanțul moștenirii. Iar scăzându-l, se vădea că suprafețele erau perfect identice, de 25 de hectare.

Actele care atestă că Tudorancea a vândut 5 hectare

În al doilea rând, judecătorul fondului nu s-a întrebat niciodată de ce clienții lui Hașotti au retrocedat 20 de hectare de izlaz, dacă în registrul agricol moștenirea colectivă de familie era de 15 hectare de izlaz.

În al treilea rând,  la dosar erau dovezi care atestau împrejurările exacte în care Tudorancea, în timpul vieții, a înstrăinat 5 hectare din lotul de izlaz, care avea inițial 20 de hectare. Terenul islaz este tocmai lotul 7/1894 retrocedat pe de-a întregul de clienții lui Ionel Hașotti în anul 2008, în perimetrul actualei cariere de piatră. Însă în anul 1935 Tudorancea a vândut 5 hectare din lotul de islaz către fiica sa Paraschiva Cangea – fapt dovedit cu martori într-un dosar de retrocedare din anii 90. În anul 1938, s-a încheiat și un contract în acest sens, fapt dovedit cu transcriptul actului provizoriu furnizat de Arhivele Naționale. Acest circuit este susținut de registrul agricol, în care moștenirea lui Nicolae Tudorancea era de 15 hectare izlaz, iar nu de 20, cât au retrocedat clienții lui Hașoti.

Împachetări pe baza unor falsuri ordinare

Judecătorul fondului a opus acestor dovezi un certificat eliberat de Primăria Sibioara în anul 1938, în care se adeverea că, la acel moment, Nicolae Tudorancea avea în proprietate întregul lot de 20 de hectare de izlaz. Dar nu cumva această adeverință a fost emisă tocmai pentru a se încheia actul de vânzare cu Paraschiva Cangea, din anul 1938? Aspectul nu a mai fost verificat și lămurit de judecător, care a găsit la dosar alte două ”dovezi” mai recente care contrazic și actul de vânzare din 1938 și registrul agricol. ”Există la dosar două notificări formulate prin intermediul avocaților Călin Dinescu și Pascu Done de către moștenitorii autorului Tudorancea Nicolae în care se menționează terenul în suprafață de 20 ha, iar în ultima dintre acestea se face referire la datele de 3 iulie 1947 și 12 iulie 1947 (filele nr. 235-236, vol.II)” – a motivat judecătorul. De altfel, spre notificările din 1947 arătase cu degetul și avocatul Hașotti, la judecarea procesului, pe 19 ianuarie 2018: ”Dacă se uită pe notificările făcute după război, toți moștenitorii lui Tudorancea îi notificau pe toți moștenitorii lui Ciuceanu, vecinii lor, să nu facă nimic fără ei pentru că constituirea are loc în 1965. Atunci, dacă Cangea Paraschiva, deși primise 5 ha de la tatăl său, nu avea dreptul, pentru ce s-a trecut în notificare?”.

Reguli gramaticale din 53, aplicate premonitoriu în 47

În realitate, notificările sunt două hârtii pe care le poate face oricine cu o mașină de scris. Nu au date de autentificare, nu au ștampile, nu emană de la o instituție a statului, nu au corespondent la Arhivele Naționale, așa cum se preciza într-o adresă a acestei instituții, care, la vremea ei, a determinat ca așa-zisele notificări să nu fie utilizate în procesul de retrocedare din 2008. Mai mult, sunt scrise cu î din i în interiorul cuvintelor, deși această regulă gramaticală nu era în uz în 1947, urmând să fie introdusă abia în 1953. Din prima notificare reiese că Elena Tudorancea, nora lui Nicolae Tudorancea, avea o fiică Maria. În registrul familiilor din Sibioara, așa cum s-a păstrat la Arhivele Naționale, pe fiică o chema Alexandrina. De asemenea, reiese că fiul ei cel mare era minor, deși potrivit registrului era major.

Artiști în falsuri: cazul Kogălniceanu

 

Hârtiile cam bizare au fost aduse de acasă de Elena Mitrofan, clienta lui Hașotti. Or bătrâna a mai produs un înscris cu aparență de fals într-un proces de retrocedare a unui teren din Mihail Kogălniceanu, proces soluționat, ce să vedeți, tot de Corina Eugenia Jianu. În retrocedarea de la Kogălniceanu, Mitrofan a depus un așa-zis act de schimb din 1949, încheiat de bunica ei din Sibioara, Maria Tudorancea, cu statul român. Documentul fusese întocmit în două exemplare, unul pentru stat, unul pentru bunică. Însă, din neatenție, Mitrofan a depus două versiuni ale înscrisului unic pe care îl păstrase acasă o jumătate de secol. Două versiuni scrise diferit, de mâini diferite. Doar grafia diferea. În rest, conținutul era același și atesta o enormitate, anume că terenul în discuție se învecina pe o latură cu proprietatea lui Barbu Teșeleanu. Investigând cazul, am găsit monumentul funerar al acestuia, pe care scria că se născuse în 1939. Or, având 10 ani la momentul când bunica Elenei Mitrofan făcea tranzacții cu regimul comunist, Teșeleanu nu putea fi proprietar de terenuri.

Apelul tardiv a îngropat procesul

Aspectele vulnerabile menționate mai sus provin în mare parte chiar din apelul pe care juriștii Prefecturii l-au redactat față de hotărârea judecătorească. Șansele ca situația să fi fost răsturnată în calea de atac erau considerabile. Dar, ghinion de neșansă, Prefectura condusă atunci de Ioan Albu a uitat să depună cererea de apel în termenul legal. Apelul a fost respins ca tardiv introdus. La marele fix, spre bucuria ”moștenitorilor” lui Hașotti. Tatăl fostului prefect și fratele avocatului Hașotti au fost asociați într-o firmă, alături de alte persoane. Desigur, aceste legături și interese ar putea fi simple coincidențe. Însă, în mod cert, conduita lui Ioan Albu a îngropat procesul la care ne-am referit. Între timp, acesta s-a finalizat. Tribunalul Constanța a înclinat balanța în favoarea clienților lui Hașotti. Criticile referitoare la modul în care judecătorul fondului a dat eficiență unor posibile falsuri pentru a anula elemente certe care atestau dubla retrocedare nu au mai fost analizate deloc.

Supremația dreptului nu înseamnă menținerea unei fraude în ființă

În rest, instanța de apel de la Tribunal a întărit chestiunile legate de interdicția de a se critica aspectele mușamalizate în 2008. Ba chiar a citat cu larghețe din practica CEDO chestiuni referitoare la supremația dreptului. ”În temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptățită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive și executorii cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie la problema sa, decât atunci când motive substanțiale și imperative impun acest lucru (cauza Riabykh c. Rusiei).”. Instanța nu s-a mai întrebat dacă fraudarea legii, în dauna unei persoane care nici măcar nu a fost citată în proces, reprezintă un motiv substanțial și imperativ în sensul CEDO. De asemenea, nu a mai lămurit în ce măsură supremația dreptului poate justifica menținerea în ființă a unei hotărâri evident nedrepte, care încalcă legea. Hotărârea este definitivă. Amin!

De ce scade încrederea în justiție

Doar organul penal ar mai putea îndrepta situația. Până acum, mai multe parchete au mușamalizat acest caz. Redeschiderea anchetei ar putea pleca de la conduita fostului prefect. Într-un stat de drept, acest demers ar fi obligatoriu. La Constanța, însă, speranțele sunt mici, întrucât sistemul de justiție e putred. Corina Eugenia Jianu nu este singura judecătoare scoasă pe tușă pentru șpagă. În aceeași situație se află și fostul președinte al Curții de Apel, Nicolae Stanciu, acuzat la rândul său că vindea hotărâri pe șpagă. Vorba aceea, peștele de la cap se împute. Pentru el era mai important să-și mobileze pe șpagă vila de la Năvodari, decât să le facă dreptate justițiabililor. Procesul lui Stanciu înaintează cu viteza melcului, iar după toate semnele șpăgarul în robă va scăpa fără condamnare, după ce alte robe vor interpreta strâmb principiul supremației dreptului.

La nivelul justiției locale, de departe una din cele mai strâmbe din toată țara, există un curent de revoltă împotriva implementării răspunderii magistraților. Ai noștri nu vor să răspundă, vor doar să se acopere unii pe alții, prin interpretarea strâmbă a principiului supremației dreptului. Supremația dreptului nu ar trebui să confere impunitate celor care încalcă legea sub roba de magistrați. Nu este de mirare că încrederea populației în justiție scade dramatic de la un an la altul. Potrivit sondajelor oficiale, trei sferturi dintre români nu mai au încredere în justiție. În 2019, nu s-a făcut încă un sondaj oficial. Însă, o publicație centrală a realizat un astfel de sondaj în rândul cititorilor ei, acreditând un procent de neîncredere în justiție de peste 80%.

Comments

comments

Exclusiv

Fraudă totală în retrocedarea de lângă Carrefour. Zoea Rădulescu și-a ales judecătoarea

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Femeia din Mihail Kogălniceanu care a retrocedat terenul de vizavi de centrul comercial Carrefour din Constanța nu și-a ales doar expertul judiciar care i-a mutat din pix suprafața moștenită, din comuna sa, direct pe malul lacului Siutghiol. Ea și-a ales și judecătoarea. Și nu o dată. Ci de două ori, în două procese distincte în care s-a decis soarta terenului care valorează peste 20 de milioane de euro. În acest sens, Zoea Rădulescu a depus multiple cereri de chemare în judecată, cu același obiect, renunțând ulterior la dosarele repartizate unor judecători nedoriți. Individa a repetat schema, după același patent, alegând de fiecare dată ca cererile sale să fie judecate pe fond de fosta judecătoare Corina Eugenia Jianu, actualmente exclusă din profesie și trimisă în judecată sub acuzația că vindea hotărâri de retrocedare pe șpagă. Mai departe, Jianu a anulat din pix aspecte stabilite cu putere de lucru judecat într-o hotărâre irevocabilă pronunțată de o instanță superioară, a rescris geografia patriei și i-a predat terenul alegătoarei sale.  

Martoră în procesul penal

Elementele, total năucitoare, de mai sus sunt consemnate în cuprinsul sentinței pronunțate pe fond în dosarul în care doar expertul judiciar Florin Dumitrescu, din Medgidia, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Beneficiara abuzului a fost o simplă martoră în proces, în vreme ce ex-judecătoarea aleasă de ea, prin detaliile menționate mai sus, n-a avut nicio calitate. Deși condamnat pe fond de un judecător cu o bună reputație profesională, expertul a fost achitat definitiv în recurs, în preajma revelionului. Hotărârea de achitare a completului ales să judece recursul nu a fost încă motivată, fiind așteptată cu nerăbdare mai ales de cei care au urmărit această poveste… aleasă.

Moștenirea unei fruntașe țărăniste

A alege este verbul care a animat mișcările Zoei Rădulescu. La finalul guvernării PNȚCD, partid din care a făcut parte și-n care a ajuns până la funcția de vicepreședinte la nivel național, femeia și-a făcut planul unui mare tun imobiliar. Ea moștenise două terenuri în suprafață cumulată de 19 hectare, de la autorii ei din Mihail Kogălniceanu. Deși a revendicat terenurile încă din anii 90, ani buni nu a primit nimic, întrucât suprafețele erau în patrimoniul fostului IAS devenit după revoluție Ceres SA Mihail Kogălniceanu.

O schiță în creion

În 1999, știind că fostele IAS-uri urmau să predea terenurile agricole către comisiile locale de fond funciar, femeia a obținut o schiță cadastrală, desenată în creion, dar parafată de OCAOTA (strămoșul actualului OCPI). Schița delimita o suprafață  de 19 hectare, în parcelele A 510 și A 498 din municipiul Constanța, în zona aflată pe malul lacului Siutghiol, vizavi de actualul centru comercial Tom-Carefour.

Promisiunea

Mai departe, Zoea Rădulescu a obținut o adresă de la conducerea Ceres SA, în care se consemna că ar putea primi terenul său, nu la Kogălniceanu, unde i s-ar fi cuvenit, ci la Constanța, pe malul lacului Siutghiol, în parcelele A 510 și A 498. Desigur, Ceres SA nu era autoritate în materie de retrocedări, astfel că adeverința în cauză nu avea nicio valoare juridică. Dar era un instrument necesar în planul femeii.   

Împosedată pe hârtie

Pe 17 februarie 2000, Zoea Rădulescu a primit două procese-verbale de punere în posesie de la Comisia Locală de fond funciar din comuna Mihail Kogălniceanu. Documentele se refereau la două terenuri în suprafață cumulată de 18 hectare, deopotrivă atribuite în Parcela A 510. Rețineți: 18 hectare, nu 19 cât revendicase femeia.

Pe de altă parte, atribuirea s-a făcut doar pe hârtie. Ca dovadă, procesele-verbale de punere în posesie nu conțineau nici un element de identificare a amplasamentului, precum proprietarii vecini sau drumurile învecinate. Din acest motiv, Zoea Rădulescu i-a cerut primarului din Mihail Kogălniceanu, Traian Dinu, să îi precizeze unde se situează terenul.

Un fals ordinar al primarului din Kogălniceanu

Traian Dinu, fostul primar din Mihail Kogălniceanu. Sursa foto: Ziua de Constanța

Acesta nu a completat procesele-verbale cu elementele lipsă, ci i-a emis femeii o adresă în care preciza că punerea în posesie se referă la terenurile din schița OCAOTA.

Adeverința primarului era un fals ordinar, ușor de recunoscut la o analiză sumară. Astfel, procesele verbale de punere în posesie se refereau la 18 hectare, iar schița la 19 hectare. Apoi, în procesele-verbale se menționa doar parcela A 510, pe când în schița OCAOTA apărea o parcelă A 510, dar și o parcelă A 498. Singurul element comun, A 510, era și el doar rodul unei coincidențe bizare, care a făcut ca Ceres SA să predea parcele cu aceeași denumire atât către Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu, cât și către Comisia din Constanța. Parcela A 510 de la Kogălniceanu avea 128 de hectare, în vreme ce omonima ei de la Constanța avea doar 15,23 de hectare.

Primarul a vrut, dar n-a putut

Dacă ar fi stat în puterea sa să-i retrocedeze consătenei sale terenul din Constanța, primarul Traian Dinu ar fi făcut acte de împosedare din care să reiasă explicit acest lucru. Dar nu putea. Comisia Locală din Kogălniceanu nu putea să retrocedeze decât terenuri din comuna Mihail Kogălniceanu, în vreme ce terenurile din Constanța nu puteau fi retrocedate decât de Comisia Locală din Constanța. Nu exista nicio ipoteză legală în care o comisie putea face împosedări asupra unor terenuri aflate în posesia altei comisii și pe teritoriul administrativ al altei localități. Și e cât se poate de logic, pentru că nimeni nu poate înstrăina un bun pe care nu îl are.

Puterea de lucru judecat

Pe baza hârtiilor controversate, Zoea a ales să se judece. Vorbim aici de un proces care a început la Judecătoria Constanța, dar s-a finalizat tocmai la Curtea de Apel Ploiești, în urma strămutării. Zoea Rădulescu a cerut să i se individualizeze suprafețele primite prin procesele-verbale din 17 februarie 2000, argumentând că actele de împosedare s-ar referi la terenul din Constanța. Instanțele au analizat situația, au stabilit că parcela A 510 din Mihail Kogălniceanu este diferită de omonima sa de pe malul lacului, au lămurit că femeia nu poate primi teren decât în localitatea sa și doar de la comisia sa locală, iar la final au obligat Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu să individualizeze amplasamentele. Atenție, vorbim de situații de drept și de fapt stabilite cu putere de lucru judecat de o curte de apel, într-o hotărâre irevocabilă.

Mai târziu, Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu a făcut acte individualizate, din care se înțelegea expres că cele 18 hectare primite de Zoea Rădulescu se află în parcela A 510 din Mihail Kogălniceanu. Comisia Județeană a emis și titluri de proprietate în acest sens.

Finul lui Gigi Becali ajunge proprietar. Urmașii boierului Zossima rămân cu buza umflată

Gigi Alexa, finul lui Gigi Becali. 

De asemenea, în răstimpul procesului la care ne-am referit mai sus, terenul de la Constanța a fost retrocedat de Comisia Locală de la Constanța unor persoane fizice din Constanța. Mai departe, acești moștenitori și-au vândut drepturile către omul de afaceri Gigi Alexa. Acesta este finul lui Gigi Becali.

Retrocedarea de la Constanța are la rândul ei aspecte controversate. Astfel, înainte să atribuie terenurile către autorii lui Gigi Alexa, Primăria Constanța fusese notificată de descendenții familiei de boieri care deținuse terenul, loc pe loc, până la reforma agrară din 1946. Urmașii boierului Zossima au revendicat terenul pe baza Legii 10/2001, întrucât acesta avea regimul de intravilan-agricol. Însă fostul primar Radu Mazăre a respins notificarea, pe baza aprecierii că prevalează funcțiunea agricolă și s-ar impune procedura din Legea 18/1991. Socialist fiind, lui Mazăre nu prea-i plăceau moșierii. Moștenitorii s-au dus în instanță, însă acest fapt nu l-a mișcat pe fostul primar, care a retrocedat terenul la Legea 18 către persoane care își vânduseră deja drepturile către Gigi Alexa. Procesele familiei Zossima cu Primăria și cu Gigi Alexa nu s-au terminat nici în ziua de azi. O parte din moștenitorii proprietarului de drept au murit în timpul proceselor, fără ca litigiul să ajungă la final.

Un miracol pentru Zoea

Ne întoarcem în anul 2003. Povestea începută de Zoea părea închisă pentru totdeauna. O hotărâre irevocabilă spunea că Zoea Rădulescu trebuie să primească teren la Mihail Kogălniceanu. De asemenea, terenul râvnit de ea la Constanța ajunsese la niște persoane fizice, care vânduseră mai departe unui investitor bogat și influent, genul de băiat deștept care a cumpărat mai toate drepturile din zona Palazu Mare. Treaba era atât de bine împachetată, că până și moștenitorii proprietarului interbelic rămăseseră pe dinafară.

Aici s-a produs o minune. Și ceea ce era imposibil a devenit pe deplin posibil. Așa cum aflăm din sentința penală la care ne-am referit în partea introductivă a articolului, Zoea Rădulescu a formulat o cerere de revendicare a terenului de la persoanele fizice puse în posesie de Comisia Locală Constanța. Ea a clonat cererea în mai multe exemplare, înregistrând mai multe acțiuni cu același obiect pe rolul Judecătoriei Constanța. În momentul în care unul dintre dosarele-clonă a fost repartizat aleatoriu judecătoarei Corina Eugenia Jianu, a renunțat la dosarele absolut identice repartizate altor judecători. În acest fel, femeia a fraudat sistemul de distribuire aleatorie a cauzelor de judecată, alegându-și singură magistratul.

Ce au făcut aleșii

Alegerea s-a dovedit perfectă. Astfel, procesul a curs împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală, care vânduseră și ca atare nu mai puteau lăsa în deplină proprietate și netulburată posesie suprafețele de pe malul lacului, așa cum ceruse reclamanta. Aspectele stabilite cu putere de lucru judecat de Curtea de Apel Ploiești, și anume că Zoea Rădulescu trebuia să primească teren la Mihail Kogălniceanu, au fost răsturnate cu ajutorul expertului Florin Dumitrescu. Expertul nu a încheiat un contract cu Zoea și nu a putut prezenta dovada modului în care a fost plătit. Acesta a fost angajat fără un mandat special de avocata femeii, care i-a prezentat hârtiile și i-a stabilit misiunea de a identifica terenul pe care Zoea Rădulescu a fost pusă în posesie pe 17 februarie 2000. Expertul nu a făcut măsurători, nu a mers pe teren, nu cerut date de la OCPI, nu a convocat celelalte părți. El a făcut un fel de analiză morfo-sintactică, total cretină și fără nicio legătură cu atribuțiile sale tehnice, prin care a stabilit că terenul primit de Zoea prin procesele-verbale din 2000 sunt cele de pe malul lacului Siutghiol.

Expertul și judecătoarea rescriu geografia patriei

În procesele de fond funciar expertizele extrajudiciare au aceeași forță probantă ca și expertizele judiciare. Cu alte cuvinte, exprimă adevărul științific, în ciuda faptului că expertul este ales de partea litigantă, iar nu numit aleatoriu de instanță. Judecătoarea Jianu nu a simțit nevoia să numească un expert, lăsând-o pe Rădulescu sau pe avocata acesteia să îl aleagă. La finalul procesului, bazându-se pe expertiza alesului, fosta judecătoare, acum inculpată sub acuzația că a vândut niște hotărâri de retrocedare pe șpagă, a stabilit că terenul de pe malul lacului s-a aflat cândva în comuna Mihail Kogălniceanu.

Comuna care a înghițit un oraș

Zice fosta judecătoare în mod halucinant că: ”(….) instanța reține că parcela A 498 se află în vecinătatea parcelei A 510 și că la momentul în care se aflau în administrarea Ceres Mihail Kogălniceanu SA erau situate pe teritoriul comunei Mihail Kogălniceanu…”.

Acest miraj al vorbelor goale este năucitor, pentru că niciodată comuna Mihail Kogălniceanu nu s-a întins atât de mult, încât să înghită orașul Ovidiu cu totul și terenurile de la intrarea în Constanța. După ce a reinventat geografia patriei pe baza inepțiilor scrise de expert, Jianu a anulat titlurile de proprietate ale pârâților care nu prea aveau calitate procesuală, pentru că nu mai erau proprietari. În acest fel, terenul a fost curățat juridic. Însă judecătoarea aleasă de Zoea nu a putut să-i dea pe loc terenurile pentru care rescrisese geografia. Exista un impediment, și anume chiar titlurile de proprietate emise de Prefectură pe numele Zoei Rădulescu, pentru terenurile din Mihail Kogălniceanu.

A doua alegere a judecătoarei Jianu

Zoea a trebuit să se reîntoarcă la instanță, într-o acțiune distinctă. Din nou, femeia a depus mai multe cereri clonate de chemare în judecată, fraudând încă o dată sistemul de distribuire aleatorie a cauzelor de judecată. La urmă, a câștigat terenul de peste 20 de milioane de euro, pe baza bazaconiilor de mai sus. Și nu 18 hectare, ci 19, pentru că așa a spus judecătoarea aleasă de ea.

Toți au scăpat basma curată

Alegerile pe care le-a făcut Zoea sunt descrise în sentința penală pronunțată pe fond de Tribunalul Constanța, în dosarul în care expertul Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Faptele femeii nu au fost analizate sub aspect penal. Nici ale fostei judecătoare. Un articol despre calitatea de inculpată în care compare acum Corina Eugenia Jianu puteți citi AICI.

Pe 30 decembrie 2019, expertul Florin Dumitrescu a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Constanța. Instanța de recurs a anulat repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ceea ce înseamnă că terenul pentru care s-a rescris geografia patriei rămâne, bine-mersi, în proprietatea Zoei Rădulescu. Cel puțin deocamdată, pentru că treburile sunt încurcate. Va urma! 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

(VIDEO) Pericolul din Poarta 6. De ce ar trebui ca Primăria să construiască o nouă pasarelă peste calea ferată

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Zeci de elevi din cartierul constănțean Kilometrul 4-5 traversează, zilnic, în condiții total nesigure, o zonă intens circulată de cale ferată, pentru a ajunge mai ușor la liceul Lucian Blaga din cartierul învecinat Poarta 6. La finalul programului școlar, aceștia refac traseul în sens invers, pentru a ajunge acasă. În aceeași situație se găsesc alte zeci și poate chiar sute de persoane adulte. Inclusiv persoane de vârsta a treia. În perioada de vârf, trenurile circulă la o distanță de câteva minute, în ambele sensuri. Traversarea se face în condiții de expediție, peste valuri de pământ, conducte de termoficare și șanțuri abrupte. Peste tot sunt bălării și gunoaie. Colac peste pupăză, pe conductele neizolate de termoficare își fac veacul tineri drogați și oameni ai străzii.

Pe toată zona tampon dintre cele două cartiere există o singură pasarelă pietonală de supra-traversare a căilor ferate. Chiar și așa, localnicii au făcut potecă pe lângă pasarelă, pentru a trece, pe scurt, printre trenuri.

De-a lungul timpului,  în zona de cale ferată dintre cele două cartiere au fost zeci de accidente feroviare. La o simplă căutare pe Google, aflăm că pe 11 noiembrie 2019, un bărbat de 67 de ani a fost lovit de tren în Poarta 6. Acesta a fost transportat la spital și a scăpat cu viață. Pe 4 septembrie 2019, un alt bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața, călcat de tren, în același loc. Pe 11 august 2019, chiar în dreptul Liceului Lucian Blaga, doi soți, de 67 de ani, s-au strecurat prin fața unui tren cisternă, care staționa pe o linie. Neavând vizibilitate, cei doi au pătruns pe a doua linie de cale ferată, fiind loviți de un tren de persoane. Femeia a ajuns în comă la spital, în timp ce bărbatul s-a ales cu traumatisme la membrele inferioare. Ne oprim aici din căutat accidentele pe Google. În mod cert, acestea se petrec la distanță de câteva luni. Fenomenul este cunoscut autorităților, însă acestea nu par interesate să găsească soluții pentru a proteja viețile.

În videoreportajul atașat puteți vedea situația de la fața locului. Ghid în această aventură ne-a fost Tudorel Chesoi, fost consilier local municipal, actualmente președinte al filialei locale a Alianței Național Țărăniste. Chesoi a locuit 15 ani în cartierul Poarta 6. El spune că Primăria Constanța ar trebui să construiască o nouă pasarelă în dreptul liceului Lucian Blaga și, totodată, să închidă accesul pietonal în zona de circulație feroviară cu un gard din panouri. Politicianul creștin-democrat îl invită pe socialistul Decebal Făgădău să vină în Poarta 6, să urce pe conductele de termoficare și să sară șanțurile, ca să înțeleagă cum traversează acum elevii această zonă extrem de periculoasă.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum și-a prigonit baronul PSD-ist din Agigea opozanții. Consiliul local funcționează ilegal, cu doi consilieri în minus

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Consiliul Local din Agigea funcționează, de două mandate, cu doi consilieri locali în minus față de norma legală. Localitatea are peste 3.000 de locuitori și trebuia să fie reprezentată de 15 consilieri locali, potrivit legii. Cu toate acestea, primarul cu apucături de baron din Agigea, PSD-istul Cristian Maricel Cîrjaliu, a mazilit de fiecare dată câte doi consilieri mai vocali ai opoziției. Și nu doar că i-a mazilit, s-a și căznit să-i învețe minte să nu mai fie împotrivă. Cel mai vocal opozant a ajuns în malaxorul justiției pe baza unei plângeri penale a primarului Maricel, fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Primarul nu s-a mulțumit cu atât. Ca dovadă, i-a inventat taxe și impozite retroactive opozantului, în valoare de 94.000 de lei, și mult nu a lipsit să-i bage proprietățile în executare silită, ca să-l lase pe drumuri. Războiul politic s-a transformat într-un război juridic, în care vorbim de peste 60 de procesele civile și penale.

Portret de baron

Cristian Maricel Cîrjaliu este primar al comunei Agigea din anul 2008. El este un PSD-ist de modă veche, din gașca fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, actualmente pușcăriaș de drept comun. De-a lungul timpului, Cîrjaliu s-a evidențiat prin mai multe afaceri scandaloase. Ne referim aici la titlul de cetățean de onoare pe care și l-a decernat pe baza unor recomandări semnate de angajații primăriei și de preotul din sat. De asemenea ne referim la afacerea prin care a încercat să obțină titlul de doctor în drept la o fabrică de diplome din Republica Moldova, cu articole plagiate despre corupția din administrația publică. El este ultracelebru pentru diverse manevre la achiziții, dar și pentru că a înscris fraudulos în inventarul comunei Agigea, terenuri de stat, inclusiv de pe malul mării, cu scopul de a le vinde interpușilor săi la prețuri de nimic. Derulând afaceri prin interpuși, primarul PSD-ist s-a folosit de funcția publică pentru a-și hărțui concurența cu amenzi total cretine, fără nicio bază legală.

Un abuz străveziu, cu încălcarea legii

Cîrjaliu nu s-a limitat la faptele de mai sus. De 7 ani și jumătate, acesta a suprimat pur și simplu două posturi de consilier local, arătând un dispreț total față de alegători și față de principiile democrației. În 2012, la constituirea Consiliului Local, PSD-iștii din gașca sa s-au abținut în bloc să voteze validarea lui Constantin Guraliuc, ales consilier pe lista PDL. Așa, pur și simplu. Pentru că puteau. ”Consilierii au dreptul să decidă dacă îi validează mandatul. Iar aleșii locali s-au abținut la ședința în care s-a discutat validarea respectivului în consiliu. Eu, acum, ce săi îi fac?” – avea să declare Cîrjaliu pentru un ziar constănțean. În ședința următoare, un alt consilier de la PDL, pe numele său Mircea Scărlătescu, a fost exclus abuziv din Consiliu. Acesta avea să revină în funcție pe baza unei hotărâri judecătorești. Fiind critic la adresa primarului, PDL-istul a mai fost exclus de două ori, ba chiar s-a ales și cu o condamnare pe baza unui denunț al lui Cîrjaliu. ”Când a revenit la ședințe, la orice proiect ori se abținea, ori vota împotrivă. (…) Păi atunci nu e mai bine să stea acasă?” – comenta Maricel, în toiul hărțuirii, citat de un ziar local.

În 2016, scenariul s-a repetat, consilierii din gașca lui Maricel refuzând să-i valideze pe aleșii liberali Mircea Scărlătescu (reales în funcție) și Vasile Cucu. Chiar dacă rațiunile pentru eliminarea celor doi ar putea fi discutabile, nu rămâne nimic de discutat în privința manierei total discreționare în care primarul a blocat ulterior posturile de consilieri. De două mandate, Consiliul Local Agigea funcționează ilegal, cu 13 consilieri, deși Legea 215/2001 impunea o normă de reprezentare de 15 consilieri. Disfuncția se datorează exclusiv primarului, care avea obligația potrivit art. 12 din Legea 393/2004 să inițieze procedura de vacantare a locurilor. Lui Cîrjaliu puțin i-a păsat de lege. El face legea la Agigea.  

O faptă bună a unui om obișnuit

Cu totul și cu totul halucinant este scenariul de intimidare aplicat de primarul Maricel împotriva lui Mircea Scărlătescu, opozantul exclus de 3 ori din Consiliul Local și nevalidat a patra oară. Povestea are rădăcini mai vechi, dinainte ca Scărlătescu să ajungă consilier local. Acesta locuiește în satul Lazu, acolo unde a ridicat prin muncă o mică afacere, în speță un service auto.

Necazul său a început să se prefigureze pe 15 iunie 2008, în ziua în care se desfășura la Agigea turul doi al alegerilor locale. Atunci, votanții erau chemați să aleagă între PSD-istul Cristian Maricel Cîrjaliu și liberalul Gheorghe Lămureanu.

Era dimineață, în jur de ora 9, când Scărlătescu a plecat spre secția de votare împreună cu soția sa. Pe drum, cei doi au fost abordați de un vecin. Acesta i-a rugat să îl ajute la redactarea unor cereri la calculator, pentru ca niște bătrâni bolnavi să primească urna mobilă. Vecinul avea asupra sa 32 de adeverințe medicale, semnate și parafate de un medic. Scărlătescu a răsfoit documentele medicale. Pe mulți dintre bătrâni îi cunoștea personal. El spune că avea imprimantă la firmă, dar tocmai rămăsese fără tuș. În aceste condiții, bărbatul s-a decis să dea o mână de ajutor, în sensul de a scrie de mănă, împreună cu soția și cu vecinul său, solicitările pentru trimiterea urnei mobile. Ceea ce au și făcut, pe un colț de masă, la sala de sport, în vecinătatea secției de votare, în văzul tuturor. Fiecare cerere se încheia cu numele în clar al bolnavului, scris cu majuscule, urmând ca vecinul care ceruse ajutorul, pe numele său Mustafa Beizat, să meargă la fiecare persoană bolnavă pentru a-și pune semnătura indescifrabilă pe cerere.

2008: Liberalii din Agigea, anchetați la plângerea lui Cîrjaliu

Din motive bizare, cererile scrise de soții Scărlătescu n-au mai ajuns la semnat. Acestea au fost depuse de Beizat Mustafa, la secția de votare, fără semnături, în jurul orei 14. A doua zi, Cristian Maricel Cîrjaliu, care tocmai câștigase primul său mandat de primar, a formulat o plângere penală împotriva lui Gheorghe Lămureanu, candidatul PNL, acuzându-l de tentativă de fraudă electorală. În 2008, Lămureanu și toți fruntașii liberali din Agigea au fost citați la Poliție, la declarații, pe bandă rulantă. La un moment dat, au fost chemați ca martori și soții Scărlătescu. Aceștia au relatat întâmplările mai sus. Și, de atunci, n-au mai auzit de dosarul penal, vreo 3 ani la rând.

2012: Făptuitorii au devenit martori, iar martorii inculpați

În 2012, Mircea Scărlătescu s-a decis să candideze din partea PDL pentru un loc de consilier local. El a adoptat un discurs critic la adresa lui Cîrjaliu. Acesta este contextul în care, pe 4 aprilie 2012, Scărlătescu și soția sa au fost trimiși în judecată, în dosarul penal deschis în anul 2008, pe baza plângerii lui Cîrjaliu împotriva lui Lămureanu. Ca la un joc de șah, când se face rocada, martorii audiați în 2008 deveniseră inculpați, iar pârâții de atunci – martori. Soții Scărlătescu au fost acuzați de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Uzul de fals sărise din schemă. La fel și persoanele implicate în 2008.

Exclus de 3 ori din Consiliul Local

În iunie 2012, Scărlătescu a fost ales consilier local. În mandatul său, avea să fie exclus de 3 ori din Consiliul Local, prin HCL 200/19.07.2012, HCL 293/30.09.2013 și HCL 1/29.01.2015. Contestând de fiecare dată aceste excluderi și fiind foarte critic la adresa primarului, s-a pomenit direct cu bocancul pe gât.

Achitat pe fond

În dosarul penal, instanța de fond, de la Judecătoria Constanța, a dispus achitarea lui Scărlătescu prin sentința penală 559 pe 26 aprilie 2013. Judecătoarea fondului a evocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia ”este de esența unui înscris sub semnătură privată să fie semnat”. Cu alte cuvinte, o hârtie nesemnată nu reprezintă un înscris sub semnătură privată, nu poate produce consecințe juridice și ca atare nu reprezintă un fals în înțelesul legii penale.

Condamnat în Recurs

Ei bine, această situație izvorâtă din toată practica judiciară, avea să fie răsturnată pe 25 septembrie 2013 de un complet al Curții de Apel Constanța, condus de fosta judecătoare Viorica Lungu, o persoană cu studii doctorale, la Chișinău, ca și Maricel Cîrjaliu. Completul condus de Lungu a considerat că numele scris în clar în josul cererii echivalează cu semnătura, ”avându-se în vedere că era obișnuit ca, mai ales în mediul rural, persoanele să se semneze scriindu-și numele întreg”. De unde știa instanța de această obișnuință a persoanelor din mediul rural nu s-a obosit nimeni să lămurească. Însă, chiar și așa, în cazul falsului în înscrisurile sub semnătură privată esențial este ca acestea să fie apte să genereze consecințe juridice. Pe cine putea să păcălească un nume scris în clar, cu majuscule, că ar fi semnătură? Cu siguranță nu pe membrii unui birou electoral, care nu erau chiar ultimii țărani și nici ultimii proști să creadă o asemenea mizerie.

În clipul atașat puteți vedea declarațiile lui Mircea Scărlătescu referitoare la cazul prezentat:

O hărțuire extrem de agresivă

Recapitulând, trebuie să spunem că Mircea Scărlătescu a fost ales consilier local în iunie 2012. O lună mai târziu Cîrjaliu a invocat faptul că acesta nu a depus declarația de interese și l-a exclus din Consiliul Local. Alesul a contestat excluderea la Tribunal, iar instanța i-a dat câștig de cauză pe 17 ianuarie 2013. La scurt timp de la revenirea lui Scărlătescu în Consiliu, Cîrjaliu a căutat motive să-l șicaneze. Alesul închiriase 700 de metri pătrați de la Primărie, în urma unei licitații publice din anul 2004, aprobată prin hotărâre de Consiliu Local. În mai 2013, la inițiativa lui Cîrjaliu, PSD-iștii din Consiliu au votat în bloc pentru revocarea HCL-ului din 2004. În acest fel, a fost anulat actul care stătea la baza licitației, ceea ce este o golănie absolută și o ilegalitate. Primăria s-a grăbit să îi ia terenul.

Tot în această perioadă, Primăria a emis diferite decizii de impunere, unele din ele calculate retroactiv. Opozantul primarului spune că a fost scos dator cu 94.000 de lei.

Hotărâri judecătorești ignorate de Maricel

Pe 30 septembrie 2013, Scărlătescu a fost exclus din nou din Consiliu, pe motivul condamnării penale. El a obținut Decizia Civilă 1154/CA/14.10.2014, în dosarul 9881/118/2013 al Curții de Apel Constanța, în care se spunea, negru pe alb, că pedeapsa sa fiind cu suspendare, ”își poate exercita drepturile electorale, poate fi ales în funcții elective publice sau poate ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.”.  Din acest motiv, instanța a anulat excluderea sa din Consiliul Local. Cîrjaliu n-a vrut să țină cont de decizia magistraților și a inițiat un nou proiect de excludere perfect similar cu cel care tocmai fusese anulat de instanță.

De asemenea, Primăria Agigea a refuzat să țină cont de o altă hotărâre judecătorească obținută de Mircea Scărlătescu într-un proces în care acesta atacase hotărârea golănească de anulare a licitației din 2004. A câștigat procesul, dar treaba asta nu i-a folosit la nimic, deoarece primarul a refuzat să îi dea terenul înapoi.

Și-a vândut o casă, pentru a avea bani de procese

Scărlătescu spune că a fost nevoit să vândă o casă pe care o avea în Eforie, pentru a face față cheltuielilor judiciare. În cele din urmă, a reușit să obțină o recalculare a datoriilor impuse abuziv de Cîrjaliu. În acest fel, a scăpat de datoria inventată, de 94.000 de lei, rămânând bun de plată cu numai 6.000 de lei. El spune că intenția primarului PSD-ist a fost aceea de a-l băga în executare silită și de a-i scoate bunurile la vânzare.

Ultima excludere

În 2016, Scărlătescu a candidat din nou pentru un mandat de consilier local. Deși a fost ales, el a fost alungat de la ședința de constituire a consiliului local, pe motiv că este un penal. La pachet cu el, a mai fost invalidat un consilier local de la PNL.

De 7 ani jumate, Consiliul Local Agigea funcționează ilegal, cu doi consilieri în minus. Potrivit articolului 12 din Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, primarul în funcție era obligat ca la încetarea mandatului unui consilier local să propună vacantarea locului în ședința ordinară ulterioară. Maricel nu s-a sinchisit de lege. N-a vacantat nimic, anulând astfel rezultatele obținute de opozanții săi. 

Dosare de baron

Cu totul, între Mircea Scărlătescu și Primăria Agigea, Consiliul Local Agigea si primarul Cîrjaliu au existat până acum 60 de procese civile și penale, incluzând aici căile de atac, denunțurile către Parchet sau plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

O parte din dosarele penale ale lui Cîrjaliu au fost reunite într-un megadosar penal (5361/P/2016) care a fost clasat anul trecut, pe baza unui referat întocmit de un subcomisar de Poliție. Culmea, anterior, ancheta fusese condusă de un comisar, care propusese începerea urmăririi penale. Comisarul a fost schimbat din funcție și așa dosarul a ajuns la un polițist cu grad mic, dispus să ceară clasarea.

Ordonanța de clasare a fost confirmată de fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța, Viorel Teliceanu. Ulterior, plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost respinsă definitiv de judecătoarea Parascheva Dorin.

În megadosarul închis spre veșnica pomenire fuseseră conexate plângerile lui Scărlătescu, plângerile lui Ion Crețu, un bătrân care spune că Maricel i-a pus pistolul la tâmplă, plângerile Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum (UJCC), care a reclamat că Primăria i-a ”naționalizat” terenul de sub un restaurant cu scopul de a-l vinde unui apropiat al primarului. De asemenea, se aflau mai multe manevre de la achiziții. O singură faptă a rămas în lucru, fiind declinată spre DNA și conexată dosarului 102/2015. Este vorba în acest caz de o afacere în care Primăria Agigea a vândut către fiica lui Maricel Cîrjaliu un teren de pe strada Mălinului nr. 18, prin negociere directă, la un preț de patru ori mai mic decât valoarea reală. Așa, ca în familie!

Cu toate aceste probleme, Cîrjaliu a scăpat până acum de trimiterea în judecată. El nu este penal. Penali și de neprimit în Consiliul Local sunt opozanții săi. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: