Conecteaza-te cu noi

Actual

Muzee, biblioteci, teatre, și pentru copiii abandonați

Published

on

După cum precizam în materialul publicat în cursul zilei de ieri, referitor la copiii abandonați din județul Constanța, numărul lor este de 552 copii în centre de plasament, din care 200 cu dizabilități, și 467 copii sunt plasați la asistenți maternali profesioniști. Cei care nu se bucură de prezența unei familii, fie și cea a asistenților sociali, au parte de bucurii pe care conducerea CJC le oferă cu titlu gratuit. Potrivit Biroului de presă al Consiliului Județean, în perioada vacanței de vară, copiii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța vor avea parte de un program de jocuri în aer liber, plimbări şi distracţii.

Astfel, în urma demersurilor făcute de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, copiii aflați în centrele de plasament au beneficiat de intrare gratuită la spectacolele Circului Globus. Acest parteneriat a început în urmă cu doua săptămâni și va continua până când toți copii se vor bucura de aceste spectacole. „Copiii din centrele de plasament trebuie să beneficieze de o dezvoltare normală, trebuie să aibă acces în egală măsură la educație și la o viață decentă. Este datoria noastră să avem grijă ca ei să nu simtă lipsa unei familii. “.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, a mai declarat că acesta este un prim pas și că asemenea parteneriate vor fi încheiate și cu alte instituții:

“În primul rând vom merge la instituțiile aflate în subordinea consiliului, și aici mă refer la muzee, biblioteci și teatre. De asemenea, ne dorim să atragem în aceste demersuri și alți parteneri care să susțină inițiativa noastră de a asigura copiilor defavorizați bazele unei educații solide.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions