Conecteaza-te cu noi

Administratie

Năvodari. Gimnasta Ioana Stănciulescu, vicecampioană europeană, premiată de primarul Chelaru

Published

on

În cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică, desfășurate în cursul lunii decembrie în orașul Mersin, din Turcia, tânăra Ioana Stănciulescu, care locuiește împreună cu familia în Năvodari, a câștigat medalia de argint, cu echipa României.
În cursul zilei de azi, primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru i-a înmânat o diplomă de excelență. Sportiva a fost invitată la sediul primăriei, alături de părinți, și a fost felicitată pentru rezultatele excelente din ultima perioadă.
Ulterior, Chelaru a scris următoarele rânduri pe pagina sa de Facebook:
”Orașul Năvodari se mândrește cu tinerii excepționali!

Am avut astăzi deosebita plăcere de a mă întâlni cu vicecampioana europeană la gimnastică, Ioana-Andreea Stănciulescu.

Năvodăreanca noastră a urcat cu lotul național de senioare pe cea de-a doua treaptă a podiumului la Campionatul European de Gimnastică Feminină 2020.

Ne mândrim cu talentul și performanțele tinerei sportive din Năvodari, care în urmă cu doi ani s-a încununat cu titlul de campioană europeană de junioare la sol.

I-am înmânat astăzi o Diplomă de excelență din partea orașului Năvodari, cu mesajul că suntem mândri de ea și că o așteptăm de fiecare dată acasă cu drag și cu cât mai multe medalii.

Felicitări, Ioana!”

Advertisement
Precizăm că Ioana Stănciulescu a câștigat medalia de argint cu echipa României, fiind devansată de Ucraina, dar înaintea Ungariei.

Potrivit Clubului Sportiv Năvodari, tânăra a fost descoperită și antrenată de Clemența Garabet.

Ulterior au mai contribuit la pregătirea ei la CS Farul Constanța, Olga Didilescu, Dana și Remus Nicolae și Ciprian Crețu.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions