Conecteaza-te cu noi

Administratie

Năvodari. Viceprimarul Dumitrașcu vine cu o soluție pentru intersecția de la Pepinieră

Published

on

Viceprimarul orașului Năvodari, Costel-Aurelian Dumitrașcu, spune că, periodic, au loc accidente la intersecția de la Pepinieră, locul în care mulți șoferi, pentru a putea ajunge mai repede în localitatea Lumina, aleg să încalce regulile rutiere și să treacă peste linia dubla continuă. Ca de obicei, vinovatul este… Primăria Năvodari, afirmă edilul, care vine cu o soluție pentru rezolvarea problemei.

„Încă din campania electorală mi-am asumat să găsesc o soluție pentru a nu mai exista accidente acolo. Așa că încă din primele săptămâni de mandat am convocat Comisia de Circulație a orașului pe acest subiect, pentru ca împreună să găsim o soluție.

Prima soluție luată în calcul a fost construirea unui sens giratoriu în acea intersecție. Însă în urma consultărilor cu reprezentanții RAJA și colegii din cadrul compartimentului Administrarea Domeniului Public și Privat al orașului, am constatat că pe lângă carosabil trec conductele RAJA și nu vom reuși să obținem aviz din partea dânșilor pentru a putea trece cu asfaltul și traficul peste ele.

În urma consultărilor cu diverși proiectanți, cea mai viabilă soluție a fost amenajarea unei intersecții cu viraj la stânga. În ce constă asta? Pentru cunoscători, ca la intersecția de la Hanul Kartali. Adică cei ce vor dori să vireze stânga spre Peninsula să aibă o bandă separată, iar cei ce vin dinspre Peninsula și vor să facă stânga spre Lumina, să aibă o bandă separată de accelerare.

Advertisement

În urma acestor concluzii, am propus în cadrul Consiliului Local amenajarea unei intersecții cu viraj la stânga la Pepinieră, consilierii au votat iar propunerea și-a început demersurile. Însă, în urma măsurătorilor din teren, pentru a putea respecta reglementările rutiere, propunerea proiectantului avizată de IPJ prevedea ca din două benzi de circulație spre Lumina să rămână doar una iar cealaltă să se transforme în bandă de obligatoriu la stânga către Peninsula (conform proiectului de mai jos).

Personal, consider că aceste modificări ar sugruma și mai mult traficul în zonă iar momentan nu sunt de acord cu această modificare. Pe viitor, vom vedea în funcție de mai mulți factori dacă va fi viabilă.

Dar asta nu înseamnă că am încetat să găsim o soluție pentru a stopa accidentele rutiere de la Pepinieră! Pentru locuitorii din cartierul Peninsula care vor să ajungă în localitatea Lumina, Primăria Năvodari a reabilitat recent str. Iuliu Maniu, porțiunea dintre str. Principală și bulevardul Năvodari. Locuitorii din Lumina au acum un drum practicabil pe care-l pot folosi pentru a ajunge în siguranță la intrare în localitatea Lumina, iar timpii de parcurgere ai distanței sunt identici.

Zilele trecute am fost în Peninsula și sunt destul de mulți cei ce folosesc ruta alternativă. În aceste condiții, doar cei comozi aleg în continuare să încalce regulile rutiere, să facă stânga la Pepinieră către Lumina și să își riște viața.“, afirmă viceprimarul Costel-Aurelian Dumitrașcu.

Amintim că, zilele trecute, la pe drumul ce leagă Năvodari de Lumina, la intersecția de la Pepinieră, a avut loc un accident în care o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions