Conecteaza-te cu noi

Politica

Nicu Ștefanuță: „Cetățenii europeni vor putea să inițieze procese și să fie despăgubiți pentru calitatea proastă a aerului“

Published

on

nicu stefanuta

Prima sesiune plenară a ultimului an din legislatura actuală a Parlamentului European a debutat cu un vot important al Directivei privind calitatea aerului. Europarlamentarul Nicu Ștefanuță, în calitate de raportor din partea Grupului Verzilor, informează că textul a fost adoptat cu o majoritate strânsă (363 voturi pentru, 226 împotrivă și 46 abțineri) din cauza intereselor industriei și ale partidelor politice care nu pun sănătatea cetățenilor pe primul plan.

Noua directivă reglementează limite mai stricte în privința prezenței particulelor fine (PM2.5, PM 10, NO2) în aerul respirabil, care afectează sănătatea oamenilor, conform ultimelor date științifice prezentate de Organizația Mondială a Sănătății. Conform Agenției Europene de Mediu, 29.000 de români mor anual prematur din cauza calității proaste a aerului.

Legislația propune limite mai stricte, care, dacă sunt depășite, deschid dreptul de a merge în instanță pentru persoanele afectate dar și pentru ONG-uri. De asemenea, persoanele care se îmbolnăvesc din cauza depășirilor limitelor calității aerului pot să primească despăgubiri din partea autorităților care nu au luat măsuri. Noua directivă impune autorităților să fixeze aparate de măsurat calitatea aerului în locurile cele mai circulate.

“Am văzut la vot cui îi pasă de sănătatea cetățenilor și cui nu. Această lege europeană este legată de dreptul sacru al fiecărei ființe umane la un aer curat. Indiferent în ce cartier locuiești, pe ce strada stai, în ce loc lucrezi, ar trebui ca aerul pe care îl respiri să nu te omoare cu zile. Și dacă putem face asta prin legislație, eu mă bucur. Aleg să pun sănătatea cetățenilor pe primul loc” , declară europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Advertisement

România are proceduri de încălcare a legislației europene în ceea ce privește calitatea aerului și riscă amenzi mari, care vor fi plătite din buzunarele cetățenilor. Un studiu publicat de CE Delft în 2021 arată că Bucureștiul înregistrează anual pierderi în costuri sociale de 6,35 miliarde de euro, pierderi generate de impactul poluării aerului asupra sănătății locuitorilor. Următoarele cele mai afectate orașe din România sunt Timișoara, Brașov, Cluj și Iași. Costurile sociale cu sănătatea cuprind cheltuielile directe necesare pentru îngrijirea problemelor de sănătate cauzate de poluarea aerului, precum și cheltuielile indirecte cauzate de scăderea speranței de viață.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions