Conecteaza-te cu noi

Administratie

Nicușor Constantinescu, 8 ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE pentru finanțarea ilegală a două fundații

Published

on

Nicușor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat, joi, 18 martie a.c., la 8 ani de închisoare CU EXECUTARE în dosarul finanțării ilegale a fundațiilor Fantasio și Thalia.

Decizia Curții de Apel Galați este definitivă.

În același dosar, Cristian Zgabercea, fost producător general la TVR și fost angajat al Consiliului Județean Constanța. a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Fundațiile Thalia și Fantasio au fost achitate.

Advertisement

Dosarul

Dosarul DNA a fost trimis la Tribunal pe 16 aprilie 2015, baronul PSD Constanța fiind acuzat de abuz în serviciu (3 infracțiuni, din care 2 în formă continuată), constituire a unui grup infracțional organizat, conflict de interese (9 infracțiuni, din care 5 în formă continuată).

Procurorii DNA Constanţa susţin că în cursul anului 2012, Constantinescu Nicuşor Daniel, împreună cu inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu Carmen Florentina şi Fundaţia “Fantasio”, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală.

În aceeaşi perioadă, Constantinescu Nicuşor Daniel, ajutat de Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii.

Finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţean, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile şi regulile în care se pot asigura finanţări nerambursabile din fonduri publice.

Advertisement

INFO! Până acum, fostul președinte al CJ Constanța a adunat… 32 de ani de închisoare din 5 sentințe definitive, toate cu executare.

foto: ilustrativ

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions