Conecteaza-te cu noi

Actual

Nimic nu este mai definitiv decât lucrurile pe care le facem provizoriu

Published

on

Consiliul Tineretului din România (CTR) atrage atenția că în România nu există bază legală pentru stagiile de adaptare profesională (internshipuri), deși chiar și Guvernul României, începând cu anul 2013, derulează un program denumit de „internship”. Astfel de stagii ar trebui să constituie vechime în muncă, stagiarii să fie incluși în sistemele de protecție socială (asigurări medicale, de șomaj și pensii), să le fie acoperite costurile de trai sau să fie plătiți și perioadele de stagiu (atât fiecare în parte, cât și perioada cumulată a lor) să fie limitate. Aceste aspecte nu sunt însă reglementate de legislația din România, iar companiile și autoritățile publice care doresc să aibă stagiari sunt obligate să apeleze la soluții juridice inadecvate precum contractele de voluntariat, contractele de muncă pe perioadă determinată sau contracte nenumite. Acordarea de burse pentru stagiari sau plata în baza altor contracte decât cele de muncă poate constitui evaziune fiscală, fiind formă de plată a muncii care eludează obligația achitării taxelor aferente unui salariu. România are o lege pentru stagiile profesionale ale absolvenților de învățământ superior, legea 335/2013, care nu vizează însă programe de tipul internship-urilor oferite de Guvernul României, ci introduce o serie de reglementări privind primele 6 luni de muncă ale proaspeților absolvenți de facultate. În aceste condiții, Consiliul Tineretului din România solicită Guvernului și Parlamentului să modifice respectiva lege sau să adopte o altă lege care să reglementeze toate tipurile de stagii, astfel încât companiile și autoritățile publice centrale și locale să poată derula programe de stagiatură pentru elevi, studenți și alte categorii de tineri fără să fie obligate să ocolească prevederi legale în vigoare și fără să lase stagiarii fără drepturi. „Existența unui program guvernamental de stagii de adaptare profesională, internshipuri, este o idee excelentă și ne bucurăm că există o astfel de preocupare la nivelul Guvernului. Din păcate, stagiarii nu pot fi stagiari, ci voluntari, angajați pe perioadă determinată sau să fie contractați în baza altor forme de colaborare care nu reflectă așa cum trebuie ce drepturi și obligații ar trebui să aibă, legal, angajatorul și stagiarul. Ne referim aici la competențele dezvoltate și cum pot fi evaluate, la plată, asigurări medicale, de șomaj și pensii și durată maximă. Constatăm că, deși guvernul derulează încă din 2013 un program de astfel de stagiaturi, o bază legală adecvată pentru ele întârzie în continuare să apară. Ne temem că în acest ritm vom ajunge ca în acest caz să se aplice mai degrabă o altă lege, a lui Murphy, care spune că nimic nu este mai definitiv decât lucrurile pe care le facem provizoriu.” – Mihai Dragoș, Președinte CTR

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions