Actual

Ninge în județul Constanța! Zeci de utilaje distribuie material antiderapant (Video)

feb. 22, 2018 Maria Ionescu

De aproximativ trei ore, în județul Constanța a început să ningă. Din fericire, nu bate vântul, așa că deocamdată circulația se desfășoară normal dat fiind faptul că depunerile de zăpadă sunt mici iar echiapejele RAJDP au intervenit în pripă. Potrivit directorului regiei, Lucian Lungoci, în multe părți ale județului ninge liniștit. Și a dat ca exemplu localitățile Negru Vodă, Băneasa, Dumbrăveni. El a precizat că 30 de utilaje dotate cu lame au fost scoase pe șosele pentru a distribui material antiderapant. Conducerea RAJDP a transmis că sunt anunțate ninsori până la ora 02:00 noaptea, ceea ce înseamnă că programul de lucru va fi unul permanent.

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!