Conecteaza-te cu noi

Politica

Niște mesaje telefonice i-au impiedicat pe liberalii de la municipiu să ajungă la alegerile de vineri? Vezi ce spune Gheorghe Dragomir despre senatorul Chițac!

Published

on

Organizația PNL Constanța a continuat, la sfârșitul săptămânii trecute, Biroul de presă al liberalilor constănțeni informând, prin intermediul unui comunicat remis redacției că au fost finalizate alegeri în următoarele localități: Mircea Vodă, Poarta Albă, Gârliciu, Negru Vodă, Albești, Limanu, Mangalia și Chirnogeni. Totodată, președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir vine cu precizări în ceea ce privește modul de organizare al alegerilor pentru noua conducere a PNL Municipiu Constanța, după ce de vineri i se aduc acuzații pentru proasta gestionare a scrutinului și informează că întreg calendarul alegerilor interne a fost validat pe 19 martie, în prezența președintelui interimar, Raluca Turcan, și a secretarului general al PNL, Cristian Bușoi. Mai mult decât atât, Dragomir explică și faptul că toate coordonatele alegerilor interne de la municipiu au fost stabilite mai mult prin intermediul telefonului și asta dintr-un singur motiv: timpul mult prea scurt. “Având în vedere timpul extrem de scurt, membrii CODA au purtat discuții telefonice și personale cu președinții organizațiilor locale ale PNL Constanța, privind opțiunea pentru o dată de convocare a   Comitetului de Coordonare Local. Președintele CODA, Adrian Manole, a avut o discuție și cu președintele interimar al organizației municipale PNL   Constanța, Vergil Chițac, în urma acesteia nefiind propusă o dată concretă pentru convocarea CCL al PNL Constanța. Mai mult decât atât, nici până în ziua ședinței din data de 19 martie a.c., BPL al PNL Constanța nu a înaintat vreo propunere pentru convocarea CCL. La momentul votului din ședința BPJ, asupra propunerii formulate de CODA pentru ca CCL să fie organizat vineri 31 martie a.c., niciunul dintre contestatari nu a formulat obiecțiuni cu privire la data propusă.  Mai mult, Vergil Chițac nu a informat membrii BPJ că va efectua vreo deplasare în străinătate în ziua propusă de BPJ pentru convocarea CCL al PNL Constanța. În concluzie, votul BPJ privind data convocării CCL Constanța este statutar, iar propunerea CODA este formulată în limitele stabilite de art. 2 al deciziei n2/15.03.2017. De aceea, considerăm că deciziile ulterioare ale BPL al PNL Constanța, luate în ședința din data de 22 martie a.c., privind stabilirea unei alte date pentru convocarea CCL Constanța, alta decât 31 martie 2017, nu pot fi decât lipsite de efecte juridice în raport cu cele validate de Biroul Politic Județean al PNL Constanța– organul de conducere superior, se arată în documentul de presă semnat de conducerea PNL Constanța.

În aceeași ordine de idei, Dragomir susține că prezența scăzută la alegerile pentru noua conducere a organizației municipale a PNL Constanța are o singură explicație: “Prezența scăzută la această întrunire a CCL al PNL Constanța poate fi explicată și prin bulversarea membrilor organizației municipale PNL Constanța, care au primit mesaje telefonice prin care li s-a transmis faptul că CCL va fi convocat, în mod nestatutar, la data de 8 aprilie 2017”.

Amintim că liberalii convocați să-și aleagă noua structură de conducere a Organizației Municipale Constanța nu au avut cvorum pentru scrutin, au încheiat lucrările ședinței ordinare și au deschis ședința extraordinară de alegeril, conform statutului, iar George Muhscină a fost ales președinte. Senatorul Virgil Chițac a anunțat că va contesta în instant rezultatul alegerilor organizate de către președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, președintele CODA, Adrian Manole și secretarul Comisiei de Organizare a Alegerilor, Marilena Dragnea.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions