Conecteaza-te cu noi

Politica

Noul ministru al Justiției, cu Drept la…distanță

Published

on

Eugen Nicolicea, propunerea PSD la ministerul Justiţiei în locul lui Tudorel Toader, a fost parlamentar în toate legislaturile din perioada 1992–2020 și este unul din artizanii modificării legilor Justiţiei şi ai revizuirii sentinţelor, precum şi un susţinător al definirii pericolului pentru ordinea publică, notează Mediafax. Potrivit sursei citate, înainte de a intra în viaţa politică, Eugen Nicolicea a fost proiectant la Şantierul Naval Drobeta-Turnu Severin şi şef de laborator la IIRUC Bucureşti. În 1976, Eugen Nicolicea a fost admis la Facultatea de Automatizări şi Calculatoare a Universităţii din Timişoara, de unde s-a transferat la specializarea Electronică, de unde a absolvit în 1982. Abia ulterior, a urmat, la 52 de ani, Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta-Turnu Severin, forma de „învăţământ la distanţă”. În perioada 1990–1991, Eugen Nicolicea a fost viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, pentru ca peste doar un an să fie ales pe listele Partidului Democraţiei Sociale din România, actualul Partid Social Democrat. Între 2004 şi 2008, Eugen Nicolicea a fost preşedinte al PSD Mehedinţi. A părăsit formaţiunea şi s-a alăturat UNPR, activând în filiala judeţeană Buzău.

În mai 2016, a revenit în PSD, după ce în martie 2014 a fost numit ministru-delegat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta III, ocupând această funcţie până în noiembrie 2015. Nicolicea este unul din artizanii modificării legilor Justiţiei şi reprezentant al membrilor PSD nemulţumiţi de activitatea lui Tudorel Toader la şefia Ministerului Justiţiei. De asemenea, Nicolicea a fost un fervent susţinător al revizuirii sentinţelor date în baza unor protocoale şi interceptări ilegale. Tot Nicolicea este cel care a cerut în Comisia specială pentru legile justiţiei ca sistemul judiciar să aibă ”o definiţie”. Tot el a propus definirea pericolului pentru ordinea publică, în contextual manifestaţiilor antiguvernamentale.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions