Conecteaza-te cu noi

Actual

O delegație a Congresului SUA a vizitat Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

Published

on

În cursul zilei de azi, 21 martie, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, cu o delegație a Congresului SUA, condusă de Stephen Lynch, președinte al Subcomisiei parlamentare pentru Securitate Națională, din Camera Reprezentanților.

Potrivit unui comunicat oficial al MApN, discuțiile s-au axat pe analiza situației regionale de securitate, precum și pe relațiile de cooperare politico-militară, atât din perspectiva parteneriatului strategic, cât şi în format aliat.

Totodată, oficialii români și americani au discutat despre acțiunile de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe flancul estic, respectiv despre angajamentul substanțial al SUA.

„Coeziunea și solidaritatea aliată există, o vedem aici, la Marea Neagră, în baza de la Mihail Kogălniceanu! Demonstrăm cu claritate angajamentul ferm al NATO pentru apărarea tuturor aliaţilor. Dislocarea forțelor americane ne consolidează apărarea. Trebuie să continuăm să consolidăm postura NATO, iar crearea unui grup de luptă aliat în România reprezintă un obiectiv major pentru noi“, a transmis secretarul de stat Simona Cojocaru.

Advertisement

Congresmanul Stephen Lynch și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat de România trupelor americane și a reiterat angajamentul puternic al SUA pentru apărarea flancului estic, respectiv a României.

În contextul situației actuale de securitate, șeful Statului Major al Apărării a transmis reprezentanților Congresului că decizia autorităților americane de a suplimenta forțele în Europa, în mod special pe flancul estic al Alianței, reprezintă un mesaj puternic și neechivoc al hotărârii pentru apărarea colectivă și subliniază durabilitatea legăturii transatlantice dintre aliați.

Sursa: MApN

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions