Conecteaza-te cu noi

Administratie

O firmă care a prestat servicii pentru Academia Navală a împușcat un contract la Primăria Amiralului

Published

on

Două firme, care au avut de-a lungul timpului lipici la Armată, au prins un contract bănos la Primăria amiralului Chițac. Este vorba de un contract în valoare de 3.910.151,45 de lei având ca obiect lucrări de construcții în cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „AMICII’“ Constanța”. Anunțul de atribuire a contractului a fost urcat în SICAP de Primăria Constanța pe 5 aprilie 2021. Potrivit acestuia, lucrarea va fi realizată de asocierea DRAFT Construct SRL – IFCO SA, ambele din Constanța.

Primăria Constanța nu a organizat o licitație electronică, preferând aplicarea unei proceduri simplificate. Patru firme sau asocieri de firme au depus oferte, potrivit fișei tehnice a achiziției. Consorțiul câștigător, format din Draft Construct SRL și IFCO SA, are dreptul să subcontracteze lucrările electrice către o societate terță, însă acestea nu pot să depășească procentul de 11,20% din valoarea contractului. Așadar, vorbim de o firmă necunoscută, dar care nu a fost prezentată în cadrul procedurii în calitate de terț susținător. Societatea terță va putea primi 437.936, 96 de lei pentru lucrări la rețeaua electrică a grădiniței.

Interesant este faptul că procedura de atribuire a contractului nu a fost verificată de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, așa cum se menționează expres în anunțul de atribuire.

Legăturile Draft Construct cu Academia Navală și zona militară

Advertisement

Potrivit Confidas.ro, Draft Construct SRL, înființată în 2004, este deținută de Dumitru Țigănescu, născut în 1982, care este și administratorul societății. Firma cu 38 de angajați a avut o cifră de afaceri, anul trecut, de 17.146.356 de lei și un profit net de 1.503.420 de lei. În municipiul Constanța, Draft Construct a împușcat mai multe contracte cu unități militare, printre care și UM 02192 – Academia Navală, cea care fost condusă până 2016 de amiralul Chițac, actualul primar al Constanței.

În 17 aprilie 2020, firma deținută de Țigănescu a primit un contract în valoare de 234.412 lei pentru lucrări de reparații curente la împrejmuirea 3331 Palazu. Tot în luna aprilie a anului trecut, în data de 20, SC Draft Construct a mai primit un contract în valoare de 191.855 de lei pentru lucrări de reparații la pavilionul 01 din cazarma 1369 Constanța. Câteva luni mai târziu, societatea deținută de Dumitru Țigănescu a încheiat un alt contract cu UM 02192 – Academia Navală. În 18 august 2020, Țigănescu a încheiat un contract cu Academia pentru reparații curente la pavilionul B2din cazarma 1.396 Constanța. Valoarea înțelegerii a fost de 807.515 lei.

SC Draft nu s-a rezumat la contracte cu Academia Navală. Societatea s-a mai lipit și de alte înțelegeri cu unități militare din zona maritimă. Spre exemplu, firma deținută de Țigănescu a încheiat mai multe contracte cu UM 02022 – Baza Logistică Navală. Unul dintre ele a fost câștigat în 3 decembrie 2020 și are o valoare de 176.853 de lei, iar alte două au fost încheiate cu o lună mai devreme, în 5 noiembrie, pentru lucrări de reparații la Pavilionul L din Cazarma 2440 Mangalia și Pavilionul J4 din Cazarma 870 Mangalia.

În total, SC Draft Construct SRL a obținut 86 de contracte publice în mai multe județe ale țării, cel mai mare a fost în septembrie 2020 cu Unitatea Militară 02543 Iași și a cărui valoare a fost de 9.480.000 de lei.

Partenera de proiect al SC Draft Construct, IFCO SA are un acționariat de tip listă, iar administratorul societății este Bogdan Cezar Potamian. Firma a fost înființată în 1991 și se ocupă de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide. Cel mai probabil, la Grădinița Amicii, SC IFCO SA se va ocupa de lucrările la rețelele de apă și canalizare. În 2019, societatea deținută de Potamian a avut o cifră de afaceri de 7.747.141 de lei și un profit net de 1.022.767 de lei. Asta în condițiile în care firma a avut, în medie, 47 de angajați. Administratorul IFCO SA, Bogdan Potamian, este asociat și în firma Zed Diagnosis SRL, care deține o stație ITP pe strada Verde din Constanța. Firma în cauză a derulat 105 contracte de achiziții publice, de valori reduse, prin care a asigura servicii de inspecție tehnică la mașinile unor unități militare din Constanța, ISU Dobrogea, IPJ, Garda de Coastă etc.

Advertisement

În trecut, IFCO SA a executat lucrările de modernizare a sistemului de canalizare din Medgidia, contractul ridicându-se la 2.434.730,51 de lei. Tot IFCO SA a încheiat cu Primăria Medgidia un alt contract, în luna aprilie a anului 2010,  în valoare de 842.559,76 de lei, pentru efectuarea unor lucrări de extindere a rețelei de canalizare.

Download (PDF, 71KB)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions