În urmă cu puţină vreme, o maşină s-a răsturnat la ieşirea de pe Autostrada A2 spre Cernavodă. Din primele informaţii, o persoană a fost grav rănită.
Potrivit Biroului de presă al ISU Constanţa, este vorba despre o persoană care are multiple traumatisme. Aceasta a fost dusă de spital, conştientă, de către un echipaj Smurd.
“De îndată la faţa locului au fost alocate Descarcerarea şi un echipaj de prim ajutor din cadrul detașamentului Cernavodă. Sosiți la faţa locului, colegii au găsit o victimă conştientă, cu multiple traumatisme care a fost transportată la UPU Constanţa pentru investigații medicale amănunțite.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanţa.
Ştire în curs de actualizare.