Connect with us

Administratie

Ofensiva Primăriei pentru preluarea bazelor sportive! Ce face cu ele?

Tatian Iorga

Publicat

la

Consilierii locali din Constanța au adoptat, vineri, o hotărâre, la inițiativa primarului Decebal Făgădău, prin care municipalitatea solicită Guvernului emiterea unei hotărâri pentru transmiterea stadionul de rugby din strada Primăverii, nr. 2, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului în domeniul public al municipiului Constanța și administrarea Consiliului Local al municipiului Constanța. Stadionul, care poartă numele celebrului antrenor de rugby Mihai Naca, aparține în momentul de față clubului de rugby Farul Constanța, dar care este în insolvență.

„Sper ca stadionul de rugby Mihai Naca – Farul Constanța să treacă prin hotărâre de Guvern să treacă în administrarea municipiului Constanța, astfel încât să completăm ceea ce am făcut după mulți ani, adică să aducem infrastructură sportivă pentru municipiul Constanța. Vom face proiectul de hotărâre de Guvern, îl vom supune avizării președintelui Consiliului Județean Constanța și prefectului, așa cum cere legea, iar apoi vom trimite proiectul Executivului. Repet, sper ca acest stadion să revină municipalității, mai ales că Primăria finanțează doup echipe de rugby, Cleopatra și Tomitanii. Le-am propus conducătorilor celor două cluburi să procedeze la fel cum au făcut cele două cluburi de handbal, să fuzioneze și să avem un singur club puternic“, a declarat primarul Decebal Făgădău după ședința Consiliului Local, care a avut loc vineri, 25 aprilie.

Totodată, primarul Constanței a afirmat că a solicitat din nou ministrului Tineretului și Sportului de a transmite în grija municipiului Constanța Clubul Sportiv „Farul“.

„Astfel, vrem să transformăm acest club în Clubul Sportiv Municipal „Farul“ Constanța, la fel cum este și la București. În plus, vrem, ca toate entitățile pe care noi le finanțăm să devină secții ale clubului orașului. Fac referire aici la handbal băieți și fete, volei și baschet“, a conchis Făgădău.

Stadionul de fotbal „Gheorghe Hagi“, preluat anul trecut

Solicitarea Primăriei de a prelua și stadionul de rugby vine după ce în vara anului trecut Guvernul a emis o hotărâre transmiterea stadionului de fotbal „Gheorghe Hagi“, situat tot în strada Primăverii.

„Se aprobă modificarea valorii de inventar si a caracteristicilor tehnice ale imobilelor înscrise la pozițiile cu nr. MFP 26291 ”Pistă atletism” și nr. MFP 144718 ”Complex Stadion Gh. Hagi” din anexa nr. 30 din Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare și comasarea imobilelor înscrise la aceste poziții conform anexei nr. 1 la prezentul act normativ, datorită înscrierii bunurilor în aceiași carte funciară. Se aprobă abrogarea poziției nr. MFP 26291 la care este înscris imobilul ”Pistă de atletism” din anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul act normativ, ca urmare a comasării acestuia cu imobilul înscris la poziția nr. MFP 144718 ”Complex Stadion Gh.Hagi”. Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în domeniul public al Municipiului Constanța, precum și declararea acestuia din bun de interes public național în bun de interes public local. Scopul transmiterii imobilului prevăzut în anexa nr. 3 îl reprezintă dezvoltarea activităţilor de tineret şi sport în Municipiul Constanța, în condițiile legii”, se arată în Hotărâre.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Administratie

Constanța. Începe „Festivalul Vinului Dobrogean 2019 Pontus Euxinus”!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Deschiderea „Festivalul Vinului Dobrogean 2019 Pontus Euxinus” va avea loc joi, 22 august 2019, ora 17:00, în Piața Ovidiu, în prezența reprezentanților autorităților locale atât din Constanța cât și din Tulcea, ai Organizației Patronale Mamaia Constanța, ai Asociației de Management Turistic Delta Dunării, Guvernatorul Deltei Dunării, ai mediului economic din destinația turistică Mamaia – Constanța, specialiști în turism. Primăria Constanța ne informează că la cea de-a doua ediție a evenimentului participă nouă crame din Dobrogea – Crama Histria, Crama Rasova, Crama Trantu, Crama Măcin, Crama Hamangia, Crama Darie, Crama Navigo, Crama Viișoara și Stațiunea de Cercetare Murfatlar. De asemenea, vor fi prezenți mai mulți producători locali din zona de gastronomie, care vor completa sesiunile de degustări cu binevenite preparate culinare ce pot fi asociate cu excepționalele vinuri dobrogene, vestiți brutari și maeștri ai cofeturilor. Programul festivalului conține sesiuni de prezentare a cramelor și ateliere de educație oenologica prezentate de vinificatori și somelieri cunoscuți, care vor prezenta atât calitățile vinurilor oferite publicului spre degustare, cât și modalitățile de asociere a acestora cu preparatele culinare tradiționale sau de import. Atmosfera specifică unei eveniment dedicat vinului și valențelor sale turistice va fi completată de spectacolele susținute de ansambluri populare tradiționale dobrogene si interpreți ai cântecelor populare, precum și de prezența mai multor meșteri populari și a cunoscuților păstrători ai tradițiilor ucrainene din delta Dunării.

PROGRAM ZILNIC:

Joi, 22 august: 12:00 – 22:00

Vineri, 23 august: 12:00 – 22:00

Sâmbătă, 24 august: 12:00 – 22:00

Duminică, 25 august: 12:00 – 22:00

Pentru buna desfășurare a evenimentului, în perioada 22.08.2019, orele 08:00 – 26.08.2019, orele 08:00, se vor lua măsuri de blocare a următoarelor artere de acces în locația de desfășurare a „Festivalului Vinului Dobrogean Pontus Euxinus”:

  • Strada Marcus Aurelius la intersecția cu strada Dimitrie Cantemir;
  • Strada Vasile Canarache la intersecția cu strada Sulmona;
  • Strada Mircea cel Bătrân la intersecția cu strada Sulmona;
  • Strada Traian la intersecția cu strada Sulmona;
  • Strada Revoluției din 22 decembrie 1989 la intersecție cu strada Crângului;
  • Strada Arhiepiscopiei cu strada Crângului;

De asemenea, în perioada desfășurării evenimentului, strada Marcus Aurelius va avea dublu sens de mers. Evenimentul este organizat de Irish Pub Constanța SRL, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanța, Organizația Patronală Mamaia – Constanța, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Centrul Cultural Județean Theodor Burada, Centrul Cultural Jean Constantin și Muzeul Militar National Regele Ferdinand I – Filiala Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Atenție, apicultori. Urmează campania de dezinsecție cu avionul în orașul Eforie

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În intervalul 23-24 august, primăria orașului Eforie  organizează o campanie de dezinsecție avio pentru combaterea țânțarilor.

Substanța folosită în cadrul dezinsecției cu avionul este K-OTHRINE PROFI EC 250.

”Apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile de protecție pentru familiile de albine aflate pe raza orașului Eforie, în scopul evitării contactului cu substanța distribuită pe toate zonele verzi din Eforie Nord și Eforie Sud.”, precizează  Primăria orașului Eforie.

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Făgădău mai face o încercare de a achiziționa conductele de la CET. CLM, în ședință extraordinară!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, i-a convoacat, mâine, 22 august, pe consilierii locali într-o ședință extraordinară, pentru a rezolva problema cumpărării rețelei de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța SA (CET). Este a doua încercare a lui Făgădău de a trece acest proiect. Amintim că, în urmă cu o săptămână, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Constanța, șapte consilieri ai PNL au votat împotriva unui proiect de hotărâre, propus de Făgădău, și care viza achiziționarea rețelei de transport primar de la CET. Pentru ca Primăria să intre în posesia rețeilei, Făgădău le-a propus consilierilor să scoată din buget aproximativ 2,3 milioane de lei. În favoarea inițiativei au votat doar consilierii PSD, PMP și independentul Victor Constantin. Pentru ca să fie aprobat, proictul trebuia votat de două treimi din numărul total al consilierilor. După votul negativ din CLM, Făgădău și liberalii s-au lansat într-un război al declarațiilor. Pe de o parte, primarul Constanței a declarat că liberalii saboteză orașul și că, din cauza gestului lor, orașul Constanța riscă să piardă 65 de milioane de lei din fonduri europene, bani care ar fi fost accesați pentru modernizarea sistemului de termoficare din oraș. De partea cealaltă, liberlii, prin liderul consilierilor locali, Adriana Arghirescu, spun că Făgădău vrea să plătească niște bani fără a avea un studiu tehnic care să arată în ce stadiu se află rețeaua. În plus, cei de la PNL îl acuză pe primar că, deși îi acuză pe liberali de sabotaj, în realitate, chiar el este cel care îi sabotează pe constănțeni.

„Discuțiile pentru achiziționarea rețelei de termoficare de către municipalitate au început în luna februarie a acestui an. În tot acest timp, Făgădău a păstrat o secretomanie suspectă și nu a dat niciun detaliu despre acest proiect. Practic, primarul a avut peste șase luni să pună la punct tranzacția și să prezinte consilierilor un proiect de hotărâre documentat și complet și nu o “fițuică” strecurată în ultimul moment pe ordinea de zi suplimentară a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local. Este destul de clar că Decebal Făgădău nu crede că acest proiect se va realiza vreodată și îl folosește doar ca promisiune de campanie pentru a mai obține încă un mandat. În fapt, Făgădău îi șantajează pe constănțeni să îl voteze anul viitor în speranța că nu vor mai avea probleme cu căldura după ce rețeaua de termoficare va fi cumpărată de autoritățile locale. Nimic mai fals, iar reprezentanții Electrocentrale Constanța SA cu care am discutat civilizat și concret ne-au confirmat că nu există posibilitatea ca agentul termic să fie oprit în timpul iernii indiferent dacă rețeaua este cumpărată de municipalitate sau rămâne în proprietatea lor. Cât privește amenințarea primarului că pierdem 65 milioane de euro fonduri europene este total nefondată având în vedere că, șase luni de zile, nu a făcut niciun efort să atragă acești bani pentru reabilitarea rețelei de termoficare pe care ar urma să o cumpere. Făgădău joacă periculos și subestimează inteligența constănțenilor care nu vor permite să fie manipulați în așa hal. Îi punem în vedere primarului să aibă temele făcute la întâlnirea de joi dacă vrea ca acest proiect să aibă votul liberalilor“, a declarat Adriana Arghirescu.

Înainte de ședința CLM, Făgădău va încerca să-i convingă pe consilierii liberali de necesitatea și utilitatea aprobării acestui proiect în cadrul unei întâlniri pe care primarul a convocat-o în sala ovală a Instituției Prefectului. Ținând cont de disputele dintre cele două părți din ultima perioadă, este greu de crezut că liberalii vor vota pozitiv acest proiect.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: