Conecteaza-te cu noi

Administratie

Oficial! De azi, „Club Castel” a fost preluat de către Societatea Mamaia SA

Published

on

Consilierul Local din partea PNL Mihaela Andrei spune că astăzi este o zi istorică pentru Constanța. După 19 ani și două luni, fosta Vilă Regală cunoscută astăzi sub denumirea Club „Castel”, a fost preluată de către Consiliul de Administrație al Societății Mamaia S.A.

„Azi, din calitatea mea de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Mamaia S.A., am semnat Procesul Verbal de predare-primire al acestui frumos monument care aparține Constanței, care aparține României. Palatul este construit între anii 1924-1926 iar în anul 1927 Regina Maria scria: ,,Splendid construită, cu acoperișul potrivit, cu țiglele potrivite și fără detalii nereușite“ Astăzi, din pacate, sigur Regina nu ar mai scrie asta…Este de notorietate faptul că, în prezent, imobilul Club Castel se află într-o stare avansată de degradare, ca urmare a modului defectuos în care a fost administrat. Foștii administratori au manifestat un dispreț total prin lipsa unei intretineri corespunzatoare. Nu au fost efectuate lucrări de consolidare atât de necesare, iar imobilul a fost folosit impropriu.

Începând de astăzi, 17 August 2022,  Partidul Naţional Liberal prin implicarea Ministerul Culturii al Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului și al Consiliului de Administrație Mamaia SA a fost spus STOP degradării patrimoniului național. Nu, nu vom putea vizita Palatul Regal de mâine, însă, de azi acest palat nu mai este în proprietatea unui investitor privat ci a revenit, așa cum este firesc, statului roman.“, a declarat Mihaela Andrei.

Ea spune că Ministerul Culturii va demara, în cel mai scurt timp, lucrări ample de  recondiționare lui și abia apoi Palatul Regal va străluci din nou.

Advertisement

„După Cazinoul Constanței iată că un alt imobil de o valoare inestimabilă pentru Constanta și întreaga țară, va avea strălucirea de altădată. Felicit presa pentru perseverență, pentru semnalul de alarmă că acest monument trebuie redat României! Felicit Ministerul Culturii pentru inițiativa de a revendica dreptul dar și obligația de a proteja patrimoniul național și, nu în ultimul rând îmi felicit colegii pentru toată munca depusă, ca acest vis al nostru să devină realitate. Și Romania merită!“, a mai declarat Mihaela Andrei.

Amintim că, Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție din România au decis, în primăvara acestui an, că Palatul Regal din Mamaia a fost privatizat ilegal, în anul 2003, și că monumentul istoric se întoarce în patrimoniul statului român, a transmis Info Sud-Est. Conform deciziei instanței, monumentul istoric a fost vândut de societatea de stat Mamaia SA către compania SC Light System SRL fără respectarea dreptului de preempțiune al statului. Decizia Curții Supreme a validat hotărârea dată de Tribunalul Constanța în anul 2020 prin care contractul de vânzare cumpărare a fost anulat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions