Conecteaza-te cu noi

Administratie

(VIDEO) Năvodari. A fost descoperită sursa mirosului pestilențial. Viceprimarul Dumitrașcu: „Proprietarul terenului va fi sancționat“

Published

on

De ceva vreme, locuitorii din Năvodari resimt un miros pestilențial, iar până acum nimeni nu a putut să găsească sursa. Viceprimarul Costel-Aurelian Dumitrașcu spune că atunci când bate vântul dinspre localitatea Lumina, locuitorii din Năvodari resimt un miros greu de suportat, de dejecții de animale. Edilul s-a deplasat pe teren și verifică de câteva zile terenurile. Viceprimarul Dumitrașcu spune că, astăzi, pe un teren situat în apropiere de strada principală, în zona Peninsula, a descoperit sursa mirosului. E vorba despre un teren extravilan pe care se revarsă dejecții, afirmă edilul. Viceprimarul spune că urmează să fie descoperit proprietarul terenului și sancționat conform legii.

„Când bate vântul dinspre localitatea Lumina spre Năvodari, de multe ori se simte un miros greu, de dejecții de animale. Zilele acestea am luat terenurile din jur la verificat iar astăzi, chiar lângă strada principală am descoperit un teren extraviran pe care s-au revărsat dejecții de animale. La fața locului am chemat și colegii de la compartimentul de Protecție a Mediului pentru a constata și ei ce este acolo, să identifice proprietarul și să ia măsurile legale. Am anunțat și alte instituții privind acest eveniment în speranța că se va depista și făptașul, iar astfel să nu se mai repete. În urma acestei acțiuni sper că vom scăpa de mirosul insuportabil care ne deranjează periodic în orașul nostru.“, a declarat viceprimarul Costel-Aurelian Dumitrașcu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions