Conecteaza-te cu noi

Politica

Oficial! Parlamentul a adoptat legea privind plafonarea prețului la energie electrică

Published

on

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, astăzi, legile ce vizează plafonarea prețurilor la energie electrică. Astfel, clienții casnici vor plăti 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar care este mai mic de 100 KWh inclusiv. Legea a fost adoptată cu 177 de voturi pentru, 75 împotrivă și 11 abțineri. Camera Deputaților este for decizional, iar legea va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată. Prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică va fi, potrivit amendamentelor adoptate:

0,68 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum mediu lunar este mai mic de 100 KWh inclusiv, pentru clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, pentru clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum și pentru familiile monoparentale.

0,80 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este de maximum 255 kWh

1 leu/kWh pentru IMM-uri, spitale, școli, creșe, grădinițe, biserici, instituții publice, Metrorex, industria pharma, institute de cercetare, aeroporturi.

1,3 lei/kWh pentru clienții casnici al căror consum lunar este de peste 255 kWh și pentru industria mare

Prețurile se vor raporta fie la consumul lunar, pentru cei care trimit indexul, fie pe media la 3 luni (regularizare)

Sursa: stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions