Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Oficial! Stelian Ion și-a lansat candidatura la Primăria Constanța. Vezi ce conține programul de guvernare locală!

Published

on

candati dreapta nunita

Alianța electorală Dreapta Unită a lansat, astăzi, candidații la alegerile locale din 9 iunie, printre care cele mai importante fiind cele ale lui Stelian Ion, liderul USR Constanța, la funcția de primar al Constanței, și Claudiu-Iorga Palaz la președinția Consiliului Județean. La eveniment au participat atât lideri locali ai celor trei formațiuni care compun alianța electorală, USR-PMP-Forța Dreptei, cât și membri importanți de la centru, printre care s-au numărat fostul ministru al Muncii, deputatul Violeta Alexandru (Forța Dreptei), europarlamentarul Eugen Tomac (liderul PMP) și fostul ministru al Transporturilor, deputatul Cătălin Drulă (liderul PMP).

Prezent la evenimentul de lansare a candidaților Dreptei Unite, Cătălin Drulă, președintele USR, a subliniat că a venit vremea să se schimbe lucrurile în bine și la Constanța, așa cum s-a întâmplat în orașele administrate de primari USR.

„Se poate să stai drept în fața clanurilor care vor să fure orașele. Se poate să aduci investiții record și să transformi orașele cu bani europeni. La fel cum s-a putut în orașele conduse de primarii USR, și Constanța merită să scape de PSD-PNL și de corupția lor. Au stăpânit Constanța prea multe decenii la rând, nu îi vom lăsa să o mai facă încă patru ani. Stelian Ion știe ce înseamnă lupta pentru dreptate, împotriva corupției și a abuzurilor. A reușit, de multe ori, să oprească omul pus de Dragnea să distrugă Justiția. Din Guvern, a încercat să schimbe lucrurile astfel încât justiția să facă dreptate. Asta a fost sfidarea supremă pentru Iohannis. Am vrut dreptate în România”, declară Cătălin Drulă.

Stelian Ion este deputat USR de Constanța la al doilea mandat. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și este avocat din 2002. În primul său mandat de deputat, între 2016 și 2020, Stelian Ion a luptat în Comisia juridică împotriva modificărilor nocive la legile Justiției inițiate de Liviu Dragnea și a contribuit la redactarea a zeci de sesizări la CCR pentru a bloca legile în favoarea infractorilor promovate de PSD. În decembrie 2020, a devenit ministru al Justiției, funcție din care a încercat să repare tot ceea ce au stricat Dragnea, Iordache și PSD în sistemul de justiție.

stelian ion

Stelian Ion s-a luptat pentru Constanța cu mult înainte de a fi politician. A salvat mii de metri pătrați de spațiu verde din vizorul mafiei imobiliare susținute de gașca Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu, iar în ultimii ani, a scos la lumină multe abuzuri ale primarului în funcție, Vergil Chițac, care vorbește despre revitalizarea stațiunii Mamaia, dar emite autorizații pentru distrugerea stațiunii și a plajei. Recent, Stelian Ion a arătat cum este „mutilată” plaja din Mamaia și a trimis sesizări și interpelări la Garda de Mediu și la Ministerul Mediului.

„Îmi doresc să dezvoltăm un oraș din care copiii noștri să nu-și mai dorească să plece. Vreau un oraș în care constănțenii să conteze și opiniile lor să fie luate în seamă. Este anul în care avem o șansă imensă să schimbăm lucrurile în bine la Constanța. Am intrat în cursă să câștigăm, eu, echipa de consilieri locali și mai ales constănțenii. După alegeri, cu o nouă echipă la primărie, Constanța va redeveni orașul în care vrei să trăiești și să rămâi”, a afirmat Stelian Ion.

Claudiu-Iorga Palaz (PMP), candidatul Dreptei Unite la CJ Constanța, de profesie jurist, este un apărător al valorilor constănțene, printre reușitele sale numărându-se salvarea Cazinoului de la demolare și închiderea „magazinelor de vise”. A fost secretar general, subprefect si prefect al Constanței, iar în mandatul 2016-2020 a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, funcții în care a demonstrat profesionalism și a militat pentru dezvoltarea calității serviciilor publice oferite de administrația publică în sprijinul cetățenilor.

Cu această ocazie, liderul USR Constanța, Stelian Ion, a declarat că, lupta pentru Primărie este deja una personală, pentru că este veșnica luptă a binelui cu răului. Este lupta bunului simț împotriva neobrăzării. Este lupta competenței și meritocrației împotriva incompetenței și a arbitrariului.

„Programul nostru și lupta noastră nu este despre mine și despre noi ca persoane. Noi avem slogan („Constanța contează“) legat de comunitate, de Constanța, nu de mine personal. Suntem printr-o conjunctură a vieții niște exponenți. Ne dați încrederea voastră pentru a vă reprezenta. Când vă uitați la noi, să știți că cineva acolo luptă pentru voi. Ați dat chile destinului copiilor voștri pe mâini bune și sunteți liniștiți. Despre asta este vorba. Eu nu le-aș da cheile pesediștilor și peneliștilor nici măcar de la boxa cu murături. Nu au nicio urmă de credibilitate, care au dus de râpă destinele Constanței și ale României în ultimii 30 de ani.“, spus Stelian Ion.

Cu această ocazie, candidatul Alianței Dreapta Unită și-a prezentat și programul de guvernare locală pentru următorii patru ani

Iată câteva dintre planurile lui Stelian Ion în cazul în care va ajunge primarul Constanței:

Întregul program de guvernare locală poate fi citit aici:

https://constanta.usr.ro/program-de-guvernare/

1. Educația contează

Fiecare copil din Constanța are dreptul la educație de calitate și la instituții de învățământ sigure. Ne asumăm angajamentul de a repune educația în centrul priorităților administrației locale. Pentru ca toți copiii să beneficieze de cele mai bune servicii educaționale,  vom acorda mai multă atenție școlilor și grădinițelor din cartiere, prin investiții în laboratoare, săli de sport și materiale educaționale.

Construim patru noi unități de învățământ

În ultimii 30 de ani, administrațiile publice locale conduse de vechile partide nu au construit nicio creșă, grădiniță, școală sau sală de sport. Infrastructura școlară din Constanța a devenit insuficientă, astfel că dezvoltarea și extinderea acesteia reprezintă o preocupare principală a mandatului nostru. În primă fază, vom construi patru noi unități de învățământ: o școală și o grădiniță în cartierul Compozitori, o creșă în cartierul Inel II și o grădiniță în cartierul Veterani. Sursă de finanțare: Program Regional Sud-Est 2021-2027.

Siguranța în școli

Creșterea gradului de siguranță în cadrul unităților de învățământ reprezintă o prioritate. Pe lângă beneficiile legate de siguranța elevilor și a personalului didactic și nedidactic, asigurarea pazei în unitățile de învățământ va putea contribui la punerea în aplicare a legii USR care permite accesul liber pe terenurile de sport din curțile școlilor și în afara orelor de curs.

Sursă de finanțare: Buget local

Nicio școală fără sală de sport

Școlile constănțene au nevoie acută de investiții în infrastructura sportivă. Având în vedere importanța practicării sportului ca parte esențială a unui stil de viață echilibrat, una dintre priorităţi este, pentru început, construirea a patru noi săli de sport. Pe termen mediu, obiectivul este ca toate școlile constănțene, pentru care există teren disponibil, să beneficieze de câte o sală de sport.

Sursă de finanțare: Buget local

Modernizăm și deschidem curțile școlilor

Cu mici excepții, terenurile de sport din curțile școlilor sunt deteriorate și necesită lucrări de reabilitare și modernizare. Vom amenaja terenuri multisport sintetice în toate curțile școlilor și liceelor din municipiul Constanța. De asemenea, vom deschide curțile școlilor către comunitate în afara orelor de curs, iar aceste terenuri de sport vor deveni mici baze sportive în fiecare cartier.

Sursă de finanțare: Buget local

  1. Transport și infrastructură

Șantierele Constanței

Reabilitările marilor bulevarde ale Constanței începute de actuala administrație, în baza proiectelor provenite covârșitor din timpul vechii administrații, trebuie finalizate rapid. Din prima zi după preluarea mandatului reevaluăm aceste proiecte, le reanalizăm, le corectăm și supraveghem lucrările cu mare atenție. Faptul că supervizorii plătiți de Primărie nu și-au făcut treaba și nu au fost deranjați de actuala administrație, reprezintă o problemă pe care o vom rezolva cu prioritate. Lucrările trebuie coordonate, etapizate și supravegheate atent în ce privește calendarul și calitatea lucrărilor.

Amenajarea unor parcări supraetaje și subterane

Desființarea a mii de locuri de parcare ca urmare a proiectelor de reabilitare a marilor bulevarde vor conduce la acutizarea problemei lipsei locurilor de parcare. În perioada următoare ne vom centra eforturile pentru edificarea unor parcări supraetajate și subterane care să diminueze efectul dispariției acestor locuri de parcare. Unul dintre proiecte îl reprezintă construirea unei parcări subterane sub platoul Casei de Cultură. Mai multe dintre aceste proiecte sunt menționate în capitolul Constanța cartierelor.

Parcare la supermarketuri pe timpul nopții

Problema lipsei locurilor de parcare necesită o abordare pe mai multe planuri. Pe lângă proiectele ce au în vedere construirea sau amenajarea unor parcări noi în diverse cartiere ale oraşului, vom purta discuţii cu marii retaileri în vederea încheierii unor colaborări ce vizează folosirea pe timpul nopţii a parcărilor marilor lanţuri comerciale de către locuitorii din zonă. Unii dintre marii retaileri și-au manifestat deja interesul pentru această soluție.

Trenul metropolitan

Iniţiat de echipa consilierilor judeţeni USR, acest proiect urmăreşte asigurarea mobilității urbane şi extraurbane a locuitorilor Constanţei, a turiştilor şi a cetățenilor care locuiesc în localităţile limitrofe. Astfel, traficul rutier va fi redus atât în interiorul oraşului, cât şi pe rutele principale ce asigură accesul în oraş. Proiectul include trei linii principale de cale ferată existentă ce vor conecta municipiul Constanța cu celelalte oraşe şi comune aflate în zona metropilitană, deservind un număr foarte mare de locuitori.

Sursă de finanţare: Programul Transport 2021-2027

Promenada Mării Negre

Proiectul are ca scop revitalizarea întregii faleze, de la plaja Modern până la Pescărie, şi presupune amenajarea întregii zone într-un mod benefic orașului și constănțenilor, prin crearea de spații verzi, locuri de joacă, terenuri de sport, terase și spații destinate mișcării în aer liber. Promenada Mării Negre va fi formată dintr-un culoar de peste 5 km dedicat pietonilor și bicicliștilor, iar accesul către plajă va fi facilitat inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.

Sursă de finanțare: Programul Regional Sud-Est 2021-2027

  1. Constanța pentru oameni
  2. Dezvoltarea și economia Municipiului Constanța

Înființarea unui departament pentru atragerea și promovarea investițiilor private

Departamentul pentru atragerea și promovarea investițiilor private va fi organizat pe două linii mari de acțiune: una pentru atragerea investițiilor în Constanța și alta, după modelul one-stop-shop, ca punct unic de contact pentru investitorii români și străini, având ca funcții principale servicii individuale sau integrate, precum: obținerea de autorizații și avize cu celeritate, analiza reglementărilor emise de Consiliul Local, facilitarea comunicării cu Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, asociațiile patronale și profesionale, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și alte autorități publice care funcționează în sistem deconcentrat, investigarea problemelor sesizate de investitori în privința respectării legislației, transparenței decizionale, autorizațiilor, controalelor și achizițiilor publice.

Parc industrial și tehnologic

Dezvoltarea unui parc industrial va contribui la crearea unui oraş competitiv din punct de vedere economic prin digitalizare, inovaţii şi întreprinderi dinamice. Parcul industrial este un proiect ambiţios, menit să promoveze investiţiile, să sporească economia, să intensifice creşterea sustenabilă a companiilor şi să creeze noi locuri de muncă. De asemenea, un parc tehnologic va facilita producția și comercializarea tehnologiilor avansate prin crearea de sinergii între firme, centrele de cercetare-dezvoltare-inovare, furnizorii de educație și companii. Pentru că în urma construirii noului CET o mare parte a terenului va rămâne nefolosit, îi vom da utilitate în dezvoltarea oraşului prin înfiinţarea acestui parc industrial și tehnologic.

Sursă de finanțare: Programul Regional Sud-Est 2021-2027 / Buget local

Incubator de afaceri

Incubatorul de afaceri va reprezenta o rampă de lansare către succesul în lumea afacerilor şi va avea o importanţă crucială pentru stimularea dezvoltării regionale. Acesta va oferi antreprenorilor un mediu propice pentru a-şi începe sau a-şi dezvolta afacerile, prin furnizarea de suport, mentorat şi acces la reţele de afaceri. Companiile incubate vor avea posibilitatea de a participa la programe de pregătire, conferinţe şi seminarii, dar vor beneficia şi de spații de birouri și servicii de consultanţă în dezvoltarea strategiilor de afaceri. Toate acestea au drept scop susţinerea antreprenorilor, astfel încât să atingă un nivel de stabilitate care să le permită să facă faţă mai uşor mediului concurenţial.

  1. Constanța administrată corect
  2. Constanța are grijă de mediu
  3. Reabilitare urbană

Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe

Cele mai multe blocuri de locuinţe din Municipiul Constanţa au un nivel scăzut de izolare termică, fapt ce se traduce prin facturi mari pentru locatari. Pe lângă beneficiile de natură financiară, reabilitarea termică implică şi refacerea faţadelor blocurilor. În momentul de faţă, elementele faţadelor sunt majoritar deteriorate, unele dintre ele având chiar risc de prăbușire. Reabilitarea termică presupune izolarea pereţilor exteriori, izolarea termică a planșeului subsolului și a planșeului ultimului nivel, dar și înlocuirea ușilor și a ferestrelor, inclusiv a tâmplăriei aferente intrării  în clădire. În funcţie de situaţiile particulare, se pot efectua și lucrări de reparaţii la elementele de construcţie deteriorate sau care prezintă risc de desprindere.

Sursă de finanțare: Buget local, Bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației (bugetul local + bugetul de stat: 80% din costul total), asociațiile de proprietari (20% din cost total), conform OUG 18/2009

Montare de panouri fotovoltaice pe blocurile de locuințe

Instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile blocurilor de locuințe este o soluție eficientă pentru reducerea costurilor cu energia electrică și ar reprezenta un pas important spre un oraș mai prietenos cu mediul. Prin utilizarea surselor alternative, blocurile de locuințe vor reduce dependența de sursele tradiționale de energie care generează emisia gazelor cu efect de seră, promovând sustenabilitatea. Sistemul fotovoltaic nu numai că ar asigura necesarul de energie electrică pentru iluminarea interioară și exterioară, ci ar genera și venituri suplimentare prin obținerea certificatelor verzi. Această soluție va reduce emisiile de carbon și va aduce beneficii atât mediului înconjurător, cât și comunității.

Sursă de finanțare: Buget local

  1. Constanța curată
  2. Cultură la Constanța
  3. Constanța îndrăgește animalele

Întregul program de guvernare locală poate fi citit aici:

https://constanta.usr.ro/program-de-guvernare/

Comandat de partidul USR – Filiala Constanța

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: www.ordinea.ro

CUI mandatar financiar coordonator: 21240009

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions