Conecteaza-te cu noi

Actual

OFICIAL! Traian Băsescu este fost colaborator al Securității, stabilește definitiv ICCJ

Published

on

Judecătorii ICCJ au stabilit, miercuri, definitiv, că fostul președinte al României Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, după ce a respins recursul acestuia împotriva deciziei CAB care stabilea același lucru.

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian.

Advertisement

Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, se arată în decizia de miercuri a instanței supreme.

În septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu – Petrov de colaborator al Securității. Curtea de Apel a stabilit că:

– „Notele informative date de Băsescu se circumscriu unor teme clasice de poliţie politică, specifice Securităţii, fiind vizate exclusiv chestiuni care ţin de viaţa privată sau de dreptul la liberă circulaţie al persoanelor”

– „Băsescu a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”

Advertisement

– „Băsescu mai mult decât să prezinte faptele, le-a interpretat, afirmând că «am înţeles că D.C. ar fi dispus, în cazul în care ar reuşi să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo».”

– „Prin furnizarea acestor informaţii, Băsescu a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în relatările sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, cu încălcarea dreptului la viață privată şi a dreptului la liberă circulaţie şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.”

– „Ne aflăm în prezenţa unei îngrădiri efective a drepturilor cetăţeneşti, având în vedere măsurile dispuse pe marginea informaţiilor transmise de Băsescu”.

– „În consecinţă, nesocotind interesele celor denunţaţi, Băsescu a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa acestora, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.”

Demersuri la CEDO

Advertisement

Într-o postare scurtă pe contul său de Facebook, fostul președinte al României a scris:

“Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public. Voi face demersurile legale la CEDO”.

Băsescu pierde toate drepturile de fost președinte al României

Traian Băsescu rămâne fără beneficiile pe viață prevăzute de lege pentru foștii președinți ai României, după ce ÎCCJ a decis miercuri că acesta a colaborat cu fosta Securitate. Printre beneficiile pe care le pierde Băsescu se numără o indemnizație lunară, o locuință de protocol gratuită și protecția SPP.

Parlamentul a adoptat la finalul anului trecut o lege care prevede ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Foștii președinți ai României beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:

Advertisement

a) folosinţă gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţa, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar

b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu

c) paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Paza

Petrov

Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi de facultate față de regimul comunist și semna note cu numele conspirativ ”Petrov”.

Advertisement

În timpul procesului, Traian Băsescu a spus: “Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions