Conecteaza-te cu noi

Actual

OIL Terminal caută asistență pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație. Vezi cerințele companiei

Published

on

OIL Terminal solicită, printr-o comunicare postată pe pagina de internet a companiei, asistență pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație. Anunțul a fost publicat vineri, 10 noiembrie a.c., și este semnat de către Biroul de achiziție al OIL Terminal. Astfel, prin adresa nr. 8530/10.11.2017, compania OIL Terminal îi invită pe toți cei interesați să participe la atribuirea unui contract de achiziții privind ”Servicii de asistență în vederea selecției membrilor Consiliului de Administrație de la OIL Terminal” în conformitate cu prevederile art. 29 alin (4) și alin. (5) din OUG nr. 109/2011.

Ofertele se depun până pe 20 noiembrie, ora 10.00, iar data când se va comunica rezultatul procedurii a fost stabilită ziua de 24 noiembrie a.c.

Iată și cerințele:

  1. Organizator: Oil Terminal S.A., prin Biroul Achiziţii;
  2. Depunerea ofertelor se va face la sediul nostru, până cel târziu în data de 20.11.2017 ora 10:00;
  3. Oferta se va prezenta obligatoriu în limba română;
  4. Descrierea obiectului contractului: conform Caiet de sarcini;
  5. Documentația de atribuire se poate obţine de la Biroul Achiziții- Elena Petrescu tel. 0241/580361, elenapetrescu@oil-terminal.com
  6. Data maximă până la care se va comunica rezultatul procedurii: 24.11.2017.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions