Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Operaţiunea de căutare a celor trei marinari dispăruţi în urma naufragiului, suspendată

Published

on

Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată.

Reamintim că un grav accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sfântu Gheorghe. Alerta a fost primită de Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), din cadrul Autorităţii Navale Române, în jurul orei 4.00, iar în zonă au fost trimise navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106.

Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti. Nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, 9 cetăţeni sirieni şi 2 cetăţeni egipteni, iar 8 dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC.

Cei 8 marinari salvaţi au fost preluaţi de nava SAR Artemis şi transportaţi în Portul Constanţa unde au fost aşteptaţi de ambulanţe pregătite să le acorde îngrijiri medicale. Ofiţerii MRCC au emis un aviz către navigatori cu privire la membrii echipajului navei Mohammad Z care sunt în continuare daţi dispăruţi. Dosarul de cercetare al acestui eveniment a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions