Conecteaza-te cu noi

Actual

OUG pentru continuarea învăţământului exclusiv online, până în 8 februarie. Ministrul Cîmpeanu: “În Semestrul 2, am putea reveni la normal”

Published

on

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că Guvernul va adopta o OUG pentru continuarea învăţământului exclusiv online până în 8 februarie, dar a afirmat că îşi doreşte ca semestrul al doilea să se deruleze „în maniera clasică”, scrie News.ro.

”Vom avea mâine (miercuri – n.r.) şedinţă de Guvern. Vom avea o Ordonanţă de Urgenţă prin care putem să continuăm învăţământul online. Aşa cum am început semestrul I, cu siguranţă, vom termina semestrul I, online. Speranţa şi dorinţa noastră este să organizăm semestrul II într-o manieră clasică, dar el trebuie finalizat. Ca să poată să fie finalizat, e nevoie de o schimbare la Legea 55 care dădea dreptul ministrului Educaţiei să decidă trecerea în online până la 31 decembrie 2020. Am fost pus în faţa unei întrebări: dacă iniţiem Ordonanţă de Urgenţă pentru învăţământul online, haideţi să-l iniţiem până în septembrie 2021. Am refuzat acest lucru şi am spus: nu; îl iniţiem până în data de 8 februarie, deci cu bună ştiinţă, mi-am retezat, mi-am redus dreptul de a decide peste data de 8 februarie învăţământ online”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la Antena 3.

Cîmpeanu a mai declarat, în aceeaşi emisiune, că de revenirea la sistemul clasic de educaţie depinde de mai mulţi factori, între care evoluţia ratei de infectare dar şi de modul în care se derulează campania de vaccinare.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions