Politica
Parlamentarii PSD de Constanța și-au modificat programul audiențelor. Iată cand îi puteți găsi!

Published
6 ani agoon

Parlamentarii PSD de Constanța și-au modificat programul audiențelor desfășurate la sediul Organizației de pe Bd. Al. Lăpușneanu nr. 81. Potrivit unei informări remise redacției de către Biroul de presă al partidului, programul cabinetelor parlamentarilor social democrați constănțeni este următorul: de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00. Pentru cei care nu pot ajunge la sediul PSD din municipiul Constanța, social democrații au creat o adresă de e-mail unde pot fi trimise sesizările, respectiv la cabinetparlamentarpsd@gmail.com. De asemenea, programul audiențelor este următorul: vineri de la 10.00- 14.00.
Telefonul la care îi puteți găsi pe parlamantarii PSD de Constanța este 0241/485558
Amintim că, în mandatul 2016-2020, constănțenii i-au trimis in Parlamentul României pe: Tit Liviu Brăiloiu (senator), Ștefan Mihu (senator), Iulian Iancu (senator), Mircea Titus Dobre (deputat), Cristina Ileana Dumitrache (deputat), Radu Babuș (deputat) și George Gabriel Vișan (deputat).
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!
