Connect with us

Politica

Parlamentarii se întorc la muncă. Bugetul pentru 2019, prioritar. Opoziția amenință cu moțiuni simple

Publicat

la

Sesiunea parlamentară începe luni, Senatul fiind deja convocat de către Călin Popescu Tăriceanu. Adoptarea bugetului este prioritară pentru PSD-ALDE la început de sesiune, în timp ce Opoziția a anunțat că va ataca bugetul la CCR și va depune moțiuni simple împotriva mai multor miniștri, relatează Mediafax.

„În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale articolului 83 din Regulamentul Senatului, republicat, se convoacă Senatul României în prima sesiune ordinară a anului 2019, în ziua de luni, 4 februarie 2019. Preşedintele Senatului convoacă Biroul permanent luni, 4 februarie 2019, ora 13,00. Grupurile parlamentare se vor întruni luni, 4 februarie 2019, ora 14,00. Senatul, convocat în prima sesiune ordinară a anului 2019, se va întruni în plen luni, 4 februarie 2019, ora 16,00”, prevede decizia luată de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, publicată pe site-ul instituției.

De asemenea, Camera Deputaților va avea, luni, o ședință a Biroului Permament, de la ora 14.00, pentru a stabili chestiuni organizatori. Georgian Pop, care a demisionat din PSD, ocupa și funcția de secretar al Biroului permanent al Camerei și astfel trebuie înlocuit.

Surse politice au declarat că ședința plenului Camerei Deputaților va avea loc luni, de la ora 16.00.

Și la Senat va fi luni ședința Biroului Permanant, comitetul liderilor grupurilor parlamentare, dar și lucrări în grupurile parlamentare și în plen. Potrivit programului oficial, vor fi aleși noi membri în Biroul permanent al Senatului: patru vicepreşedinţi, patrul secretari şi patrl chestori.

De asemenea, ar putea exista schimbări ale unor președinți de comisii parlamentare sau lideri de grup.

Bani de la servicii în conturile Ministerului Sănătății

Majoritatea PSD-ALDE are ca prioritate legislativă adoptarea bugetului pentru 2019. Liderii coaliției vor ca proiectul de buget să fie adoptat într-o ședință, marți, de către Guvern și apoi să intre în procedură legislativă.

Despre buget, Liviu Dragnea a anunțat, după ședința CEx al PSD după discuțiile despre buget, că intenționează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici. Liderul PSD a precizat că social-democrații ar putea amenda, în acest senst, proiectul când ajunge în Legislativ.

Pe de altă parte, Opoziția își continuă demersul de a îl revoca din funcția de președinte al Camerei Deputaților. PNL a anunțat că va depune mai mult moțiuni simple în Parlament, împotriva miniștrilor Justiției, Finanțelor și Apărării, respectiv Tudorel Toader, Eugen Teodorovici și Gabriel Leș. Și în această sesiune parlamentară, Opoziția pregătește o moțiune de cenzură, cu toate că ultimele două au fost respinse.

Nemulțumiri legate de buget

Bugetul pentru 2019 a fost intens contestat de PNL, USR și PMP, care au spus că vor depune amendamente și ulterior vor ataca proiectul la CCR.

Inclusiv UDMR a avut nemulțumiri față de proiectul de buget propus de Guvern. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că împărţirea banilor către autorităţile locale nu este corectă şi nici acceptabilă, consiliile judeţene pierzând între 17 şi 70 de milioane de lei. Uniunea va depune amendamente la proiectul prezentat de Ministerul Finanţelor.

Printre prioritățile PNL se numără și abrogarea OUG 114/2018 privind introducerea unor măsuri fiscale printre care și „taxa pe lăcomie” pentru bănci. Totodată, liberalii intenționează să facă și o plângere la Comisia Europeană, acuzând că actul normativ încalcă Tratatul european. PNL mai are ca prioritate parlamentară reintoducerea examenului la finalul clasei a 8-a şi a examenului de admitere la facultate.

Liderul grupului liberalilor din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a spus că „PNL va depune o iniţiativă legislativă pentru ca fiecare şcoală să beneficieze de cabinet medical dotat, cu asigurarea personalului de specialitate”.

Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a precizat că liberalii vor cere urgentarea votului privind solicitarea DNA de urmărire penală a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Liberalii vor avea o solicitare în Parlament pentru expertiza din partea Comisiei de la Veneţia pentru modificările la Codul penal şi Codul de procedura penală. O altă prioritate este reconfigurarea majorităţii parlamentare.

PNL mai vrea modificarea legislaţiei din domeniul sănătăţii și proiecte privind economia.

sursa: hotnews.ro

Comments

comments

Politica

De la 1 noiembrie, prețul gazelor și al energiei se va plafona. Proiectul a fost votat azi în Camera Deputaților

Publicat

la data de

Scris de

De la 1 noiembrie, românii nu vor plăti mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut la energie electrică și gaze, a anunțat astăzi în plenul Camerei Deputaților ministrul Energiei, Virgil Popescu. Astăzi s-a dat votul final în cazul proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze. Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, cu 285 de voturi pentru și 1 vot contra. În urma dezbaterilor din comisii, vor beneficia de această facilitate de plafonare a facturilor, pe lângă consumatorii casnici, şi spitalele şcolile, grădiniţele, cabinetelor medicilor de familie, ONG-urilor, bisericilor şi IMM-urilor. Prevederile ar urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie.

Prețurile la energie electrică și gaze naturale se vor plafona, după cum urmează:

  1. a) prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh;
  2. b) prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Pe lângă consumatorii casnici, prețurile plafonate se vor aplica și unor noi categorii de consumatori, au decis comisiile de specialitate ale deputaților, respectiv: spitalele (publice și private), unitățile de învățământ (publice și private), creșele (publice și private), ONG-urile, furnizorii de servicii sociale publici și privați, precum și unitățile de cult. Totodată, deși senatorii au decis să aplice o cotă TVA de 5% pentru energia și gazele livrate operatorilor economici consumatori finali, în loc de cota standard de 19%, deputații din comisii au ales să elimine această prevedere.

Potrivit amendamentelor adoptate în comisiile din Cameră, pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se stabileşte o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru următoarele categorii de clienţi finali:

  1. a) clienţii casnici;
  2. b) întreprinderi mici şi mijlocii, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare;
  3. c) microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;
  4. d) spitale publice şi private
  5. e) organizaţii neguvernamentale, precum şi unităţile de cult
  6. f) furnizori publici şi privaţi de servicii sociale

Surse: stiripesurse.ro, economedia.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

SONDAJ Avangarde: Președintele Klaus Iohannis, 14% în topul încrederea românilor! Cine este cel mai apreciat politician

Publicat

la data de

Scris de

Președintele Klaus Iohannis a scăzut la 14% în octombrie în topul încrederii românilor, de la 28% în luna septembrie, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde pentru PSD.

În același top, premierul demis Florin Cîțu e la o cotă de 7%. Topul e condus de Alexandru Rafila, cu 30%.

Sondajul a fost realizat în perioada 17 octombrie – 26 octombrie, pe 900 de subiecți, prin metoda CATI (interviuri telefonice).

80% dintre respondenți spun că România se îndreaptă într-o direcție greșită. 24 dintre români au dat nota 1 (minimă) guvernului Cîțu pentru modul în care a gestionat pandemia de Covid.

Clasamentul încrederii în politicieni e condus de Rafila (30%), Ciolacu (25%), Emil Boc (24%), Raed Arafat (23%), George Simion (20%). Dacian Cioloș e la 13%, imediat după președintele Klaus Iohannis.

sursa: g4media.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Deputatul Marian Crușoveanu: “Cozile la #MaratonulVaccinării, cel mai bun mod de combatere a fake news-urilor!”

Publicat

la data de

Scris de

Într-o perioadă în care cu greu poți face diferența între o informație reală și un fake news, deputatul Marian Croșoveanu le arată o cale spre normalitate tuturor celor care au incertitudini. Parlamentarul PNL de Constanța scrie pe contul său de Facebook despre cozile pe care le vedem, de câteva zile, în România, la centrele de vaccinare. Acelea, susține Croșoveanu sunt modul potrivit de combatere a știrilor false.

Tot în mediul online, în aceeași postare, parlamentarul constănțean le reamintește românilor care sunt efectele dovedite, prin studii, ale vaccinului anti covid.

Iată mesajul complet:

“Cozile la #MaratonulVaccinării, cel mai bun mod de combatere a fake news-urilor!
ℹ În ultimele zile, în toate marile orașe ale României, am văzut cozi la centrele de vaccinare. După mult timp, este un semn optimist că românii aleg cea mai sigură cale spre revenirea la normalitate: vaccinarea. Rezultatele acestor cozi se vor vedea în săptămânile următoare.
‼ Statele din vestul Europei, care au avut un grad mare de vaccinare, reprezintă un bun exemplu că soluția vaccinării populației funcționează. De aceea, creșterea gradului de oameni imunizați din țara noastră va domoli situațiile grave ale valului 4 pandemic. ”Maratonul vaccinării”, care a dat rezultate bune și în campania precedentă, este o soluție a Guvernului de a-i proteja pe cei vulnerabili în fața bolii și de a evita cazurile grave.
‼ De la izbucnirea pandemiei, au fost extrem de multe știri false care au sădit neîncredere și au exploatat frica oamenilor, precum și speculanți care au încercat să deturneze toate campaniile de informare privind vaccinarea, în scop electoral. De aceea, sper ca aceste cozi la ”maratonul vaccinării” să pună capăt fake news-urilor.
👏 Este de apreciat faptul că în susținerea campaniei naționale de imunizare împotriva Covid-19 se implică și #BisericaRomână, precum și reprezentanții celorlalte culte din România.
➡ De reținut, pentru cei care încă nu s-au vaccinat, este faptul că un studiu realizat în România, de CNCAV, a demonstrat că vaccinarea împotriva COVID-19 a redus:
☑️ de peste 5 ori riscul de infecție;
☑️ de peste 10 ori riscul de spitalizare;
☑️ de aproape 14 ori riscul de internare în ATI;
☑️ de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19.
✅ Rezultatele acestui studiu confirmă faptul că vaccinarea rămâne cel mai sigur mod de a combate pandemia.”

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: