Conecteaza-te cu noi

Actual

Patru minori din Năvodari, cu vârste între 10 și 13 ani, cercetați pentru tâlhărie calificată

Published

on

La data de 25 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 3 percheziții domiciliare la locuințele a patru minori bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în noaptea de 14 spre 15  noiembrie a.c., în jurul orei 00.30, cei patru minori, cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, au deposedat prin violență persoana vătămată de un telefon mobil, pe strada Albinelor din orașul Năvodari.

Prejudiciul este de aproximativ 700 de lei. Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate telefonul sustras, precum și alte obiecte de interes pentru cauză.

La percheziții au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În cauză au fost sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea luării măsurilor legale, potrivit competenței.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions