Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziții în Constanța! Prejudiciu uriaș, de peste 5 milioane de euro!

Published

on

În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 38 percheziţii, în Bucureşti și în județele Ilfov, Constanța și Călărași, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea acestora. La activități participă aproximativ 100 de polițiști de investigare a criminalității economice, de la investigații criminale și de la transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și de la inspectoratele de poliție județene Ilfov, Constanța și Călarași. În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de către reprezentanții unor societăți comerciale, ce și-au desfășurat activitatea în domeniul agricol, al construcțiilor și comerțului, a unor posibile infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor. Cei în cauză ar fi evidențiat cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori alte operaţiuni fictive. În fapt, în contabilitatea acestor societăți ar fi fost înregistrate facturi emise de  „societăţi-fantomă” (care nu au funcţionat niciodată la sediul declarat, nu au avut angajaţi sau mijloace logistice necesare susţinerii unei activităţi comerciale), precum și documente de plată a contravalorii acestor facturi, cea mai mare parte din sumele de bani achitate fiind retrase ulterior, în numerar, din conturile bancare ale firmelor fantomă. Vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice. Prejudiciul adus bugetului de stat prin eludarea obligaţiilor fiscale aferente activităţii comerciale desfăşurate a fost estimat la 25 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions