Conecteaza-te cu noi

Actual

Pericol pentru constănţeni: Ape menajere deversate în Marea Neagră

Published

on

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a reacționat prompt încă de săptămâna trecută la sesizarea din mediul on line a unui constănțean privind  deversarea de ape menajere în Marea Neagra, din zona Poarta 1.

Reprezentanții instituției au luat primele măsuri și au trimis un inspector la fața locului, care  din primele verificări efectuate a stabilit că dintr-o conductă a RAJA Constanța sunt deversate ape menajere în Marea Neagră. Aceasta a anunțat avaria produsă, conform avizului de gospodărirea apelor obţinut pentru această parte a sistemului de canalizare a municipiului Constanța si a început lucrările de remediere a defecțiuni, în regim de urgență și la insistențele conducerii A.B.A.D.L. a promis că va remedia defecțiunea în cel mai scurt timp.

De la momentul producerii avariei, în data de 06.03.2020 şi până în prezent în data de 09.03.2020 inclusiv, inspectorii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral au monitorizat zona şi au prelevat probe. Mai mult, în data de 06.03.2020, A.B.A.D.L. a solicitat societăţii RAJA SA, în regim de urgență, clarificări privind derularea lucrărilor de remediere a avariei, precum și modul de monitorizare cantitativă și calitativă a apelor descărcate în Marea Neagră.

În data de 09.03.2020, A.B.A.D.L. a prelevat o nouă probă de ape uzate. Proba a fost prelevată din căminul de aport al SP Poarta 3, de unde pleacă și conducta de descărcare de siguranță, fiind o probă concludentă întrucât permite determinarea gradului de încărcare al apelor uzate și nu din Marea Neagră unde se produce o diluție. Menţionăm că având în vedere aportul de ape uzate de tip menajer, influențat de consumul casnic al locuitorilor racordați la sistemul de canalizare aferent SP Poarta 3, descărcarea apelor în Marea Neagră are un caracter discontinuu. Această descărcare se realizează numai când consumul este foarte mare, implicit și aportul de ape uzate și nu se poate asigura vidanjarea decatorului din SP Poarta 3.

Advertisement

Pentru aproximarea finalizării lucrărilor, A.B.A.D.L. a solicitat conducerii RAJA SA, prin adresa nr. 4332/09.03.2020 prezentarea unui grafic  cu lucrările de remediere și termenele de finalizare. De asemenea, prin adresa nr. 4333/09.03.2020  a solicitat G.N.M. – Comisariatul Județean Constanța comunicarea de urgenta a măsurilor intreprinse de această instituție.

“Directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, Bogdan Bola anunţă că  inspectorii A.B.A.D.L  continuă să supraveghează situația și vor informa corect publicul până la remedierea situației. Acesta roagă cetățenii să sesizeze astfel de cazuri la dispeceratul instituției la nr de tel. 0241-673.024 și la adresa de email dispecer@dadl.rowater.ro, iar toate datele de contact le pot găsi pe site-ul instituției www.roater.ro.”, precizează Biroul de presă al ABADL.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions