Conecteaza-te cu noi

Societate

Permisele de conducere și certificatele de înmatriculare ale mașinilor, aduse de poștași la ușă

Published

on

Poşta Română a recâștigat contractul pentru livrarea, la domiciliu, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare. Așadar, în curând poștașii vor reîncepe să livreze la ușă permisele de conducere și certificatele de înmatriculare ale mașinilor.

Poșta Română tocmai a câștigat în acest sens licitația lansată de RAAPPS.

”Estimăm că, timp de 4 ani, vom livra peste 9 milioane de trimiteri, în toate localitățile din România. Un nou proiect care întărește rolul poștașului și demonstrează întregii piețe că suntem pregătiți să concurăm cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat!”, au precizat reprezentanții companiei Poșta Rimână.

În baza contractului, Poșta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an.

Advertisement

Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte 3 participanți, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil. Poșta Română a avut însă oferta câștigătoare, cu un punctaj maxim. Criteriul de atribuire a fost “cel mai bun raport calitate – preț”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziție a fost de 96.000.000 lei.

“Prin câștigarea acestei licitații, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiți să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poșta Română, printr-un contract câștigat în fața competitorilor de pe piața de curierat”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al companiei Poșta Română.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions