Conecteaza-te cu noi

Actual

Petiţie internaţională online în sprijinul navigatorilor

Published

on

ITF Londra a scris un mesaj de susţinere către navigatorii din întreaga lume dar şi celor interesati pentru schimburile echipajelor.

ITF susţine petiţia https://seafarersmatter.com/ pentru a atrage atenţia guvernelor că navigatorii trebuie schimbaţi.

“Așa cum şi noi am spus încă de la începutul pandemiei, nu este deajuns să avem câteva țări care să respecte recomandările IMO sau Uniunii Europene. TOATE Guvernele celor 174 de ţări trebuie să facă asta.”, precizează inspectorul ITF România, Adrian Mihălcioiu.

Mai jos găsiţi mesajul ITF Londra şi link-ul pentru semnarea petitiei.

Advertisement

https://seafarersmatter.com/

Iată mesajul ITF Londra:

“După cum știți ITF, sprijinit de sindicatele afiliate, a lucrat neobosit pentru a se asigura că schimburile de echipaj să revină la normalitate. Împreună cu partenerii noștri sociali, am publicat declarații și comunicate de presă, am făcut interviuri cu mass-media, am trimis scrisori către IMO, ILO și alte agenții ONU, am elaborat un plan în 12 pași care a fost emis de către IMO către cele 174 de state membre – toate cu scopul de a face schimburile echipajelor.

În același timp, multe dintre sindicatele afiliate ITF în special cele care furnizează forță de muncă, cele care sunt semnatare ale contractelor colective de muncă și sindicate din statele de pavilion, au fost într-un dialog constant cu propriile lor guverne, în efortul de a le determina să acționeze, să aibă sprijinului lor pentru a adopta proceduri care ar putea face posibilă schimbarea echipajelor.

Există o anumită schimbare dar nu îndeajuns, după atâtea săptămâni de blocare și restricții. Mulți navigatori au trecut de câteva luni în plus la bord după expirarea contractului, unii sunt la bord de peste 12 luni, în timp ce mulți alții sunt blocați în întreaga lume, în imposibilitatea de a ajunge acasă.

Advertisement

ONU, IMO și ILO au solicitat guvernelor să faciliteze schimbarea echipajelor deoarece nu mai există nici un motiv pentru care guvernele să amâne aceste măsuri.

Cu toate acestea, știm că de multe ori este nevoie de presiuni externe colective pentru ca guvernele să reacționeze și să acționeze, motiv pentru care ITF a decis să sprijine petiția online „Seafarers Matter” https://seafarersmatter.com/, lansată de un fost comandant din Bulgaria, Andriyan Evtimov .

ITF solicită tuturor afiliaților noștri maritimi si nu numai, să semneze petiția, să o distribuiţi pe toate canalele posibile. Știm că o singură petiție nu va rezolva situația, dar va trimite un mesaj clar guvernelor și publicului larg că sunt suficiente problemele de sănătate, de tracasare, de oboseală pentru navigatorii de la bordul navelor, aceștia au dreptul să se întoarcă în siguranță acasă, iar guvernele și angajatorii au responsabilitatea de a se asigura că o fac.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions