Conecteaza-te cu noi

Societate

Plajele vor fi pregătite până la 1 Mai. Vezi cum decurg lucrările.

Published

on

Cu toate că vara este încă departe, dat fiind faptul că în preajma zilei de 1 mai va fi o perioadă cu zile libere și, sperăm și cu vreme frumoasă, plajele vor fi gata pregătite până atunci.

Lucrările pentru sezonul estival 2019 au fost demarate oficial începând cu data de 18 februarie a.c..

Potrivit purtătorului de cuvând al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Marieta Iorga, până acum s-au efectuat mai multe servicii de curățare a terenului.

S-au colectat corpurile străine rămase pe plaje, și aici ne referim la mase lemnoase, plastic, metale și sticle. Toate acestea au fost încărcate în mijloace de transport și duse la groapa de gunoi.

Advertisement

Evident, a fost necesară și îndepărtarea manuală a  nisipului depus la zidurile de sprijin din vecinatatea aleilor de promenadă și în dreptul gardurilor de protecție, precum și îndepărtarea mecanizată, cu utilaje terasiere a nisipului depus la zidurile de sprijin din vecinatatea aleilor de promenadă.

Marieta Iorga a precizat că au fost demontate manual gardurile de stuf, iar panourile de stuf și parii de sprijin au fost transportați și încărcați manual în autovehicule.

”Suprafața totală de plajă pe care Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral o pregătește la debutul sezonului estival depășește 260 ha.  A.B.A. Dobrogea-Litoral acționează în această perioadă simultan pe 3 tronsoane astfel: – Tronson I (Constanța – Mamaia – Năvodari – Midia), – Tronson II ( Eforie – Costinești – Tuzla) și Tronson III (Olimp – Jupiter – Saturn – Mangalia – 2Mai – Vama Veche).

În total, pentru pregătirea plajelor pentru sezonul estival se acționează cu 25 de muncitori și 20 deservenți de utilaje/autocamioane/autoutilitare. Costul total al lucrărilor poate fi evaluat abia la finalul acestora întrucât specificul lucrărilor este unul atipic, ce suferă multe modificări pe perioada desfășurării (geomorfologia linei țărmului și a plajelor este foarte dinamică, iar starea plajei se poate modifica de la o zi la alta, funcție de condițiile meteorologice).”, a precizat Marieta Iorga.

Cert este că plajele contractate au fost predate o parte până pe data de 1 aprilie, iar altele vor fi predate până mâine, 15 aprilie.  Toate vor fi pregătite în proporție de 100% până la data de 1 mai.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions