Conecteaza-te cu noi

Politica

Planul de Redresare și Reziliență trebuie refăcut. Barna: „Bruxelles-ul nu va da banii ceruți de România pentru irigații“

Published

on

Planul Național de Redresare și Reziliență, ca parte a Mecanismului de Redresare și Reziliență, menit să permită UE să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19, nu este în totalitate pe placul Bruxelles-ului. Vicepremierul Dan Barna a declarat, ieri seară, la TVR 1, că proiectul PNRR trebuie refăcut şi că Bruxelles-ul nu va da banii ceruți de România pentru irigaţii: Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID.

„În cadrul discuţiilor şi negocierilor avute în cadrul coaliţiei cu cei trei parteneri, am căzut de acord asupra unei forme de propuneri a PNRR cu care colegul nostru Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, a discutat acolo cu oficialii europeni, cu comisarii pe acest subiect. Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: ‘Cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta’. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii. Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme… Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici”, a afirmat Barna.

El a subliniat că pentru irigaţii vor fi alocate fonduri din bugetul naţional sau din fondurile structurale pe agricultură. Barna a mai spus că nici planul pentru infrastructură nu este în totalitate pe placul europenilor.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, astăzi, despre problemele care vizează Planul Național de Reziliență și Recuperare. Șeful statului este convins că greșelile apărute vor fi corectate și că România va beneficia de cele 30 de miliarde de euro:

Advertisement

„Am lucrat intens și sub mare presiune, cum același lucru s-a întâmplat în toate statele din UE, să pregătim acest plan național de relansare și reziliență. Este o noutate pentru toată lumea, nu a mai existat așa ceva și în acest sens au fost de așteptat dificultățile în conturarea planului, dificultatea numărul unu constă în faptul că se doresc reforme profunde, dar în același timp, dificultatea 2, într-o perioadă scurtă, foarte limitată de timp. Avem câțiva ani la dispoziție. În mod normal, reformele nu se fac peste noapte și proiectele importante nu se realizează în 3-4 ani. Vom fi pregătiți pentru acest plan național și vom îmbunătăți proiectele în așa fel încât să fie acceptate. Toți suntem în această situație prin noutatea și presiunea asupra noastră. Am convocat pentru luni, o întâlnire cu responsabilii din Guvern și din alte zone care lucrează pe PNRR. Vom evalua primul feedback al Comisiei, vom îmbunătăți planul. Ministerul s eva prezenta din nou la Comisie cu planul îmbunătățit și în final va fi acceptat. Cu 30 de miliarde de euro, avem șansa de a pune în practică reforme imense care s-au tot amânat și avem șansa să facem investiții care tot din lipsa de bani nu s-au realizat”, a declarat Iohannis.
Surse: g4media.ro, b1.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions