Conecteaza-te cu noi

Politica

PMP vrea referendum pe tema pensiilor speciale pentru parlamentari şi aleşii locali

Published

on

Reprezentanţii PMP au anunţat că iau în calcul “provocarea unei discuţii” privind convocarea unui referendum pe tema pensiilor speciale ale parlamentarilor şi aleşilor locali. Liderul partidului, Eugen Tomac, spune că discuţia despre un referendum ar trebui să aibă loc în condiţiile în care nu există “un consens politic” în acest sens, iar în lege sunt “improvizaţii” în ceea ce priveşte pensiile.

“Având în vedere evoluţia lucrurilor, inclusiv în ceea ce priveşte eliminarea pensiilor pentru parlamentari, care nu vor fi eliminate, la fel cum nu vor fi eliminate nici pensiile pentru aleşii locali, PMP ia în calcul să propună un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale”, a declarat Eugen Tomac jurnaliştilor, sâmbătă, la Sinaia, la finalul reuniunii Colegiului Naţional al PMP, în care liderii partidului au discutat strategia pentru alegerile care vor avea loc în acest an.

Liderul PMP a precizat că ia în calcul “provocarea unei discuţii” privind un referendum pe acest subiect în contextul în care nu există consens politic.

“Atât timp cât vom avea improvizaţii legislative legate de această temă şi vor exista discrepanţe uriaşe în ceea ce priveşte sistemul de pensii şi nu vom avea un consens pentru a-i mulţumi şi pe magistraţi şi pe militari, dar şi pe profesori, dar şi pe medici şi pe oameni care o viaţă întreagă au lucrat şi astăzi au o pensie mizerabilă, această supărare în societate va exista şi dacă nu avem un consens politic pe această temă, poate este cazul să convocăm chiar un referendum”, a mai spus Tomac citat de jurnaliștii de la news.ro.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions