Conecteaza-te cu noi

Politica

PNL Constanța îi mai întoarce o dată spatele lui Rezeanu. Consilierii locali au părăsit sala înainte de votul pentru repunerea în funcție!

Published

on

Ședința de consiliu local municipal Constanța de astăzi a marcat o premieră în istoria administrației constănțene. După ce un consilier local pe care partidul (PNL) l-a exclus, și-a câștigat mandatul în instanță, unde a obținut o victorie reușindu-se anularea ordinului de prefect privind încetarea mandatului său de consilieri. Astăzi, Romeo Rezeanu avea nevoie de voturile consilierilor locali pentru a reveni în forul administrativ al orașului Constanța. Gestul liberalilor de a părăsi sala scuzându-se că nu au primit comunicarea convocatorului de ordine suplimentară pentru a fi studiat a fost taxată atât de primar, cât și de consilierii locali rămași în sală. Alături de liberali, au mai părăsit sala de ședință și consilierii locali din partea Partidului Mișcarea Populară.

Proiectul a intrat pe ordinea suplimentară a ședinței, au existat tensiuni între consilierii locali din partea PSD și PNL, iar înainte ca președintele de ședință să citească proiectele de pe ordinea suplimentară, liberalii și cei trei consilieri ai PMP au părăsit sala. Astfel, din 26 de consilieri, doar 13 au mai rămas în sală, pesediștii și consilierul independent Andrei Popescu. Proiectul nu a avut cvorum, așa încât el urmează să fie reintrodus într-o ședință viitoare.

„Această sentință anulează ordinul prefectului prin care a fost declarat vacant locul deținut de domnul consilier Romeo Rezeanu. Acel ordin, prin această sentință, a fost anulat. Am purtat corespondență cu Instituția Prefectului, solicitând un punct de vedere, să vedem cum procedăm mai departe. Este prima situație de ascest gen din 1992 de când s-a modificat legislația și avem un Consiliu Local. Este o premieră pentru noi. Punctul de vedere al Instituției Prefectului este următorul: repunerea în funcție a domnului consilier Rezeanu și încetarea mandatului domnului Florin Gavrilă. Acesta este proiectul supus aprobării! Potrivit legii 393/2004, în situația în care se constată că încetează sprijinul politic, atunci declararea ca vacant nu o face CLM, prin hotărâre. Din această cauză a fost declarat inițial ca vacant și noi am nominalizat pe următorul supleant de pe lista PNL. S-a anulat acest ordin și se anulează mandatul domnului Gavrilă și se repune în funcția de consilier domnul Rezeanu. Este nevoie de vot, este o hotărâre. CLM își exercită votul prin hotărâre, așa își spune cuvântul. Același lucru este valabil și pentru domnul Căliminte, însă nu am primit încă o informare în acest sens”, a spus secretarul municipiului Constanța, Marcela Enache.

Gestul liberalilor nu l-a lăsat indiferent nici pe primarul Decebal Făgădău care a spus că nu înțelege atitudinea consilierilor de la PNL și și-a exprimat dorința ca astfel de situații să nu se mai repete. De asemenea, Făgădău a punctat faptul că forul de conducere al orașului trebuie să pună în aplicare o decizie a instanței.

Advertisement

„Asistăm la o premieră. Eu nu înțeleg, pentru mine este o necunoscută atitudinea domnilor consilieri. Ori că stai în sală și te abții, ori că părăsești sala, rezultatul este același. Se pare că se evită o discuție publică sau se aduce în spațiul public o problemă internă de partid… Nu cred că merită Consiliul Local Municipal și nici orașul nostru lupta asta politică, să ne vadă cetățenii că ne facem că votăm sau nu votăm… Așa cum a apărut ordinul prefectului și am luat act de el, noi trebuie să facem astăzi ceea ce spune instanța, nu cred că putem fugi de aplicarea unei hotărâri de instanță. Amânăm astăzi o decizie și nu acesta este motivul pentru care constănțenii ne-au votat. Asemenea situații să nu se mai repete, asist cu tristețe la un moment jenant!”, a spus Decebal Făgădău.

Citește și:

Romeo Rezeanu și-a recâștigat mandatul în instanță. “Fostul prefect și Huțucă știau că fac un abuz grosolan”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions