Sărbătorile de iarnă sunt așteptate cu nerăbdare de copiii din Poarta Albă. Pentru aceștia, pe 6 decembrie, Moș Nicolae va aprinde luminițele în orășelul copiilor ce va fi amenajat în parcul din centrul comunei, spune primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti într-un comunicat de presă remis redacției.
Deși de doi ani administrația locală nu a mai achiziționat beculețe și luminițe pentru sărbătorile de iarnă preferând să redirecționeze banii spre alte achiziții importante, luminile de sărbători nu au lipsit și nu vor lipsi nici în acest an. Acestea vor fi amplasate de-a lungul drumului național care străbate localitatea Poarta Albă dar și în Cartierul Via și la Nazarcea (Galeșu).
„Contractul de fidelitate cu Moș Crăciun este în vigoare așa că cei aproximativ 800 de copii, de la grădiniță și până la clasa a VIII-a, vor primi daruri. Moșul va trece prin unitățile de învățământ după 6 decembrie și va împărți cadouri”, a spus Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.