Conecteaza-te cu noi

Actual

Potrivit Ministerului Educaţiei, cursurile NU se reiau în data de 6 aprilie

Published

on

În urmă cu puţină vreme, Biroul de presă al Ministerului Educaţiei a remis un comunicat potrivit căruia informațiile și documentul puse în circulație astăzi, 1 aprilie, în spațiul public, potrivit cărora structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, sunt false!

“Cursurile nu se reiau în data de 6 aprilie!

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și vă asigurăm că Ministerul Educației și Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate pe acest subiect.”, precizează Biroul de presă.

Așa cum se cunoaște, aceste decizii depind de evoluția pandemiei generate de coronavirus/COVID-19.

Advertisement

Ministerul Educației și Cercetării va formula denunț penal pentru ca organele abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spațiul public a unor înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii.

Ministerul Educației și Cercetării se delimitează categoric de acțiunile acestor persoane și de conținutul fals al documentului: documentul vehiculat în spațiul public nu este emis de Ministerul Educației și Cercetării.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions