Conecteaza-te cu noi

Politica

Prefectul Constanței emite ordin de încetare a mandatelor de consilieri municipali pentru Rezeanu și Căliminte

Published

on

Prefectul Județului Constanța a semnat, vineri, 15.02.2019, ordinele prin care se constată  încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Constanța al domnului Horia Marius CALIMINTE și, respectiv, al domnului Romeo Caius REZEANU, aleși pe listele PNL, organizația locală Constanța,  în anul 2016. De asemenea, prin același ordin, locurile de consilier local ale acestora au fost declarate vacante, transmite Biroul de presă al Instituției Prefectului printr-un comunicat remis redacției.

“Ordinele prefectului județului Constanța au fost emise în temeiul prevederilor Legii 393 /2004, privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „calitatea de  consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale  pe a cărei listă a fost ales”, PNL în cazul de față. Decizia de încetarea a mandatului pentru cei doi consilieri a avut la bază sesizarea organizației județene a PNL Constanța, din luna ianuarie a.c., prin care era comunicat  instituției prefectului că persoanelor sus-menționate le-a fost retras sprijinul politic al partidului din care făceau parte”, se arată în documentul de presă.

Citiți și:

Rezeanu și Căliminte au votat alături de PSD pentru majorarea prețului gigacaloriei. Iată cum explică Rezeanu

Pentru a ști de unde a pornit întreg scandalul, vă recomandăm un articol Ordinea.ro:

Advertisement

După ce au îndrăznit să i se împotrivească lui Muhscină, Rezeanu și Călimente au fost excluși din PNL Constanța

La doar un an de la scandalul din interiorul partidului, cei doi au revenit în Consiliul Local Municipal Constanța, iar “Ordinea.ro” a prezentat informația. Iată declarațiile:

Constanța: Rezeanu și Călimente revin în Consiliul Local Municipal

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions