Conecteaza-te cu noi

Administratie

Prefectura Constanța face angajări. Vezi ce posturi au fost scoase la concurs și ce condiții trebuie să îndeplinești

Published

on

În cursul lunii decembrie a.c, în urma aprobării în ședința de guvern a memorandumului privind aprobarea deblocării unor posturi vacante în Ministerului Afacerilor Interne, Instituției Prefectului Județului Constanța i-au fost alocate de către conducerea ministerului șase funcții în vederea ocupării, prin concurs sau examen, în condițiile legii, dintre care cinci de funcționari publici și unul contractual, informează Biroul de presă al Instituției Prefectului județul Constanța.

Prin intermediul unui comunicat remis redacției, conducerea Instituției Prefectului Județului Constanța anunță că a inițiat demersurile necesare pentru derularea concursurilor pentru patru dintre funcțiile aprobate, cele de execuție, încadrate în schema serviciului care gestionează activitatea instituțiilor deconcentrate, a structurii de securitate, juridic și funcția contractuală de referent- reprezentant al minorității  rome- datele necesare se regăsesc pe site-ul instituției.

Pentru celelalte două posturi, fiind de conducere, demersurile vor fi realizate de către Autoritatea Națională a Funcționarilor Publici, astfel:

  • pentru postul de șef al serviciului juridic și achiziții, ANFP a publicat datele de concurs deja și pot fi accesate pe http://www.anfp.gov.ro/Concurs/129334
  • pentru postul de șef birou informare, relații cu publicul si secretariat urmează sa fie publicate datele de concurs în cel mai scurt timp.

Sperăm că vizibilitatea acestor concursuri să fie cat mai mare, astfel încât și candidaturile să fie cât mai potrivite cerințelor posturilor.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions