Conecteaza-te cu noi

Politica

Premierul Ciolacu: „Predarea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” va contribui la consolidarea unei democrații reziliente în România“

Published

on

ciolacu holocaust

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a participat la ceremonia dedicată introducerii la nivel național a predării disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”, eveniment organizat de Guvernul României în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic.

Premierul a amintit că, prin Legea nr.276 din 25 noiembrie 2021 privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” a fost inclusă în planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional ca parte a trunchiului comun, începând cu anul școlar 2023-2024. De asemenea,  șeful Executivului a subliniat importanța studierii acestei discipline pentru societatea românească, având în vedere contribuția istorică substanțială a minorității evreiești la dezvoltarea sa, dar și necesitatea cunoașterii și asumării trecutului, a rolului și a responsabilității României în ceea ce privește Holocaustul.

„La fel ca acum doi ani, când am susținut introducerea acestei propuneri legislative, am convingerea că predarea acestei discipline va contribui la o mai bună cunoaștere și înțelegere a istoriei, culturii și tradițiilor evreilor din România și a memoriei Holocaustului și, prin acestea, la consolidarea unei democrații reziliente, în deplin respect față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Totodată, șeful Executivului a adresat mulțumiri partenerilor europeni și internaționali ai României care au sprijinit și sprijină lupta împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și a asigurat că România va rămâne un partener de încredere în acest sens.

În egală măsură, prim-ministrul României a asigurat că educația va rămâne un pilon central și în cadrul viitoarei strategii naționale în domeniu, coordonate la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions